Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Şefii poliţiei Vâlcea se trezesc din amorţeală

Nepăsarea şi dezinteresul şefilor au făcut ca mai bine de un deceniu unii dintre poliţiştii vâlceni să lucreze în sedii insalubre.  Este cazul posturilor de Poliţie din Ghioroiu, Valea Mare şi Lăcusteni. Ani la rând şefii de post s-au plâns, au făcut rapoarte peste rapoarte prin care cereau condiţii mai bune de muncă, însă nimeni nu i-a auzit. Din birourile încălzite sau răcoroase, în funcţie de anotimp, cu mobilier nou şi geamuri termopan, inspectorii şefi sau adjuncţi s-au purtat de parcă aveau vată în urechi şi  ridicau din umeri cu nepăsarea în loc să se zbată pentru subordonaţii lor. A fost nevoie ca mizeria din magaziile pe care scria POLIŢIE  să apară în presă în toată urâţenia pentru ca mai marii de la Bucureşti să se enerveze şi să ceară explicaţii la IPJ Vâlcea. În mare grabă şefii şi-au  pus fundurile în maşinile de serviciu cu rezervorul de benzină mereu plin, RCA plătit de instituţie (nu ca fraierii din teritoriu care îşi plătesc din buzunarul propriu asigurările obligatorii pentru maşinile de serviciu) şi s-au deplasat în teritoriu să vadă dacă nu cumva presa minte şi astfel ei scapă de muştruluială.

Ghinion. La faţa locului s-au izbit de crunta realitate care era mai urâtă şi duhnea a cocină de la o poştă decât a prezentat-o presa.

Dar, cu două telefoane şi puţină implicare s-au găsit pe loc soluţii. Potrivit comunicatului de presă emis de IPJ Vâlcea, primăriile din Ghioroiu şi Lăcusteni au identificat spaţii adecvate pentru amenajarea posturilor de Poliţie în incinta şcolilor din localităţile respective. „Nu cred, chiar mă scot din baraca asta plină de şoareci??? Înseamnă că s-a produs o minune după zece ani de aşteptare şi disperare”, apreciază şeful de post al Poliţiei Ghioroiu, agent Emilian Ciobanu.

Soarta postului de poliţie Valea Mare care funcţionează fără autorizaţie şi grup sanitar, are acoperişul distrus şi pereţii cu tencuiala căzută,  rămâne în continuare incertă pentru că este nevoie de peste 200.000 lei pentru reabilitare, bani de care MAI nu dispune în prezent.

În comunicatul de presă al IPJ referitor la “furtul de curent electric” recunoscut public de către şeful de post de la Poliţia Ghioroiu, se spune că a fost vorba de “o glumă făcută de şeful de post”. Magazia respectivă aparţine primăriei din localitate şi câtă vreme a fost sediu IPJ Vâlcea nu a plătit niciodată factura la curent electric. “Noi plăteam curentul. În magazia aia nu exista contor, am tras un cablu improvizat de la primărie ca să nu stea poliţiştii la lumina lumânării”, susţine primarul Ilie Bădescu.

CODRUŢA ALEXANDRU