Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Aceşti ţociu şi palade ai politicii româneşti

Orice societate, indiferent de orânduirea socială, mai evoluată sau nu, mai mult sau mai puţin justă, mai mult sau mai puţin producătoare de bunăstare, are nevoie, pentru a supravieţui, de ordine socială, de echilibru. În situaţia nou creată în România, unde infractori veroşi au acaparat mijloacele de formare a opiniei, echilibrul s-a rupt iar societatea civilă nu se mai poate autoregla. Aşa numiţii lideri de opinie, indivizi deosebit de periculoşi grupaţi în jurul agenturilor ostile ţării, propovăduiesc distrugerea statului, dezordinea, compromiterea valorilor morale, prin posturile trădătoare (i)Realitatea tv şi Antena 3 care funcţionează pe principiul oficinelor de false noutăţi. Printre aceştia, rătăciţi sau nu, se află Victor Ponta şi Chiul-Crin Antonescu, liderii partidelor de opoziţie. Ei se comportă ca nişte copii râzgâiaţi. Nu le dai ce vor, se tăvălesc pe jos şi încep să plângă isteric, iar de fiecare dată, când îşi dau seama că voturile lor nu sunt suficiente pentru a-şi pune în aplicare dorinţele, părăsesc sala de vot. Metoda tipic românească de a face politică. Adică, nu ne mai prezentăm la lucru şi blocăm totul, dacă nu votaţi cum vrem noi. Ruşinos, infantil şi incalificabil! Anunţul făcut de Victor Ponta, susţinut şi de Crin Antonescu, privind demararea procedurilor de suspendare a preşedintelui dacă legea pensiilor va fi promulgată, este considerat ca o nouă dovadă de imaturitate politică. Legea trebuia votată de urgenţă, pentru a primi următoarea tranşă din acordul cu FMI, fiind o condiţie expresă pentru a obţine banii. Tocmai asta a încercat să facă opoziţia: să blocheze acordul şi să aducă România în situaţia de insolvabilitate, pentru a dărâma guvernul (căci puţin le pasă lor de soarta României sau de a pensionarilor). Dacă cele două partide de “stânga-n dreapta” vor să mai aibă o brumă de credibilitate, e musai să-şi reconsidere poziţia faţă de Ponta şi Antonescu, pentru că la ăştia funcţionează reflexul condiţionat. Dacă le arăţi o poză cu Băsescu sau strigi “Băsescu”, instantaneu, tusea şi junghiul politicii româneşti încep să latre, aşteptându-şi răsplata. Şi sunt atât de proşti încât nu-şi dau seama că le-a fost livrată o ţintă falsă cu legea pensiilor. Nici de faptul că pentru Traian Băsescu sunt la grupa mică, se pare că nu şi-au dat seama. Toate acţiunile promovate de Victor Ponta sunt hazardate. Atâta timp cât nu s-a asigurat de susţinerea PNL şi a altor partide din Parlament, atâta timp cât nu a negociat şi obţinut acordul cel puţin din partea PNL, toate acţiunile sale se transformă în jocuri de copii necopţi. Dorinţa de a promova cu obstinaţie o moţiune de cenzură, fără a avea un plan concret pentru “a doua zi după”, trădează încă odată lipsa de experienţă şi amatorismul. Modul vulgar şi neelegant în care cataloghează, nu numai pe Preşedintele ţării, dar chiar şi pe Mircea Geoană, coleg de partid şi Preşedintele Senatului, arată o lipsă acută de cultură politică, politeţe şi maniere, necesare chiar şi în spaţiul dâmboviţean al politicii autohtone. Toate soluţiile economice ale preşedintelui PSD, trădează iresponsabilitatea. “Vom da înapoi salariile tăiate, vom mări pensiile, vom mări ajutoarele sociale, reducerea TVA-ului, impozitarea progresivă, vom mări salariul minim, vom reduce CAS-ul etc.”. La întrebarea simplă, „de unde bani?”, Victor Ponta refuză să explice, afirmând că bani există, dar că sunt furaţi sau prost gestionaţi. Cifrele şi procentele contabile din bugetul de stat, deficitele structurale şi datoriile enorme deja făcute de România, pentru a plăti pensii şi salarii  nu-l interesează iar evaluările experţilor FMI, Băncii Mondiale, UE, îl lasă rece. Nu contează în argumentaţie. Contează doar păcălirea populaţiei agresată economic de criza mondială. Populismul şi demagogia ridicate la cote înalte de Victor Ponta demonstrează că PSD n-a înţeles de ce a pierdut două rânduri de alegeri. În concluzie, transformarea scenei politice româneşti într-o mahala ordinară, inclusiv cu contribuţia liderului PSD, Victor Ponta, va costa PSD la viitoarele alegeri. Agresivitatea verbală şi acţiunile hazardate, fără coordonarea întregii opoziţii, trădează imaturitate politică şi amatorism, demonstrează că alegerea lui Ponta în fruntea PSD a fost o imensă eroare.

Romeo Popescu