Moto: Comuniştii au simţul valorii: simt valoarea şi o distrug. Ei nu înţeleg valoarea, dar o simt. Exact cum simte animalul de pradă primejdia. Pentru ei, omul de valoare este un pericol.
Binecunoscutul realizator al emisiunii „Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea, de la postul TV Antena 3, l-a acuzat pe Andrei Pleşu, în timpul emisiunii amintite, că ar fi fost o „slugă” a tuturor regimurilor de după 1989. Într-o avalanşă a calomniei şi a atacului la persoană, Mihai Gâdea şi Mugur Ciuvică au folosit un limbaj insultător, absolut inadmisibil, la adresa profesorului Pleşu. Din păcate, România e ţara în care oricine poate fi bălăcărit de presă. S-a reuşit performanţa asta începând cu Băsescu şi terminând cu Patapievici.
Andrei Pleşu n-ar fi putut scăpa nici el. Andrei Pleşu a fost ministru al Culturii în două guverne şi ministru de externe într-un altul, de fiecare dată la invitaţia şi cu sprijinul lui Petre Roman, un om identificat clar cu stânga socialistă/social-democrată. Nici stagiul scurt în corpul de consilieri al preşedintelui nu e un argument într-o campanie în care se va vorbi mult şi rău despre Traian Băsescu. Sigur că Andrei Pleşu nu este o slugă. Dar îi vine ca o mânuşă rolul de slugă, jucat cel puţin de două ori. Prima dată, în calitate de consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu şi, a doua oară, ca supus umil şi pocăit al PCR, în rândurile căruia a insistat la secretarul general să fie reprimit, după „afacerea” Mişcarea Transcendentală.
Amintirile ne năpădesc, amintirile ne chinuiesc, greu mai poţi face vreo distincţie! Desigur că maestrul Andrei Pleşu, cu sau fără eticheta mea, este „o valoare naţională”. Că numai astfel de valori erau primite în PCR la nici 20 de ani, pe timpul studiilor universitare, devenind ulterior lider al studenţilor comunişti pe facultate. Chit că la 34 de ani a zburat din partid, fiindcă arunca ochiade vinovate „Mişcării Transcendentale”. Dar valoarea nu s-a lăsat doborâtă şi a înaintat imediat tovarăşului Nicolae Ceauşescu două memorii, în care, după ce afirmă că a informat organele în drept despre participarea sa la o acţiune a Mişcării Transcendentală, cerea cu insistenţă să-i fie reanalizat cazul, adică să-şi reia locul la Institut şi să fie reprimit în partid. Numai că nu a convins şi omul a rămas cu buza umflată.
Astăzi, atacarea valorilor intelectuale, ale personalităţilor, este o fază în ofensiva mediocrităţii. Nu mai este suficient să căutăm vinovaţii şi să-i identificăm cu instrumentele răului (Gâdea, Badea, Ciuvică, Ursu…). Este obligatorie solidaritatea cu victimele linşajului mediatic, dar nici această solidaritate nu mai este suficientă. A sosit momentul ca societatea românească să reacţioneze repede, ferm, explicit. Vinovaţi pentru starea în care s-a ajuns nu mai sunt doar „instrumentele” amintite. La fel de vinovaţi sunt şi cei care consimt să convieţuiască cu acest fenomen. Intelectualii care din scrupule de imparţialitate politică (ce politică?) acceptă să tacă, sunt vinovaţi. Marele om de cultură (cum se pare că este Andrei Pleşu) nu implică în mod automat „mare caracter”.
Cazul lui Iorga este un exemplu edificator în cultura românească. În ceea ce îl priveşte pe Andrei Pleşu, deja faptul că a putut ca „între 1975-1977 să fie bursier Humboldt la Universitatea din Bonn şi în perioada 1983-1984 bursier la Universitatea din Heidelberg” (vezi wikipedia.ro), ştiind cine şi cum se putea pleca la astfel de burse în acei ani, mă face să fiu oarecum neîncrezător. Aş fi putut eventual să trec cu vederea faptul că a acceptat să fie ministru în primul guvern iliescian, dar văzând cum apără „revoluţia” din ’89, părerea mea, în ceea ce îl priveşte, a fost iremediabil negativă. Am văzut şi eu câte ceva din sforţările pocăitului şi ciuvicilor lui de a-l denigra pe dl Pleşu. Patetici, ei sunt pe moarte şi îşi dau ultima suflare. Nu mai conving pe nimeni. În acest moment, cine mai crede în predicile pocăitului, este, indubitabil, cretin. Iar ăsta este un eufemism. Se îngroapă, pe zi ce trece, în mizeriile proprii. Iadul îl aşteaptă cu braţele deschise.