Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Profesoara din Tomșani, moartă de CANCER, va fi înmormântată joi la Vaideeni

În urmă cu câteva zile, s-a stins din viaţă cea care a fost Daniela Ionela Jianu, profesoară, soţie şi mamă devotată, din Tomșani, județul Vâlcea, care de mai mulţi ani se lupta cu cancerul. Daniela a murit pe un pat de spital din Turcia, iar cheltuielile pentru repatriere au lovit în bugetul și așa extrem subțiat al familiei profesoarei.

Acum, Daniela Ionela Jianu a ajuns acasă și va fi înmormântată joi, 26 ianuarie, ora 12 în localitatea Vaideeni. Toți cei care au cunoscut-o pot să-și ia rămas bun de la cea care s-a luptat cu boala până în ultima clipă.

Daniela Ionela Jianu era profesoară din localitatea Tomşani, judeţul Vâlcea şi de câţiva ani se lupta cu o boală necruţătoare, cancerul, care i se răspândise în tot corpul. Pe reţelele de socializare au fost făcute mai multe campanii de susţinere, mai ales că femeia trebuia să urmeze un tratament costisitor în Turcia. Din nefericire, Dana, aşa cum o numeau cunoscuţii a decedat chiar în Turcia, şi familia acesteia are nevoie de aproximativ 3.000 de euro pentru repatriere.

„Cum mulți dintre dumneavoastră știți Jianu Daniela Ionela s-a „grăbit să se întâlnească cu îngerii” însă încă mai are nevoie de ajutor nostru că să se întoarcă acasă din Turcia. Suma transportului ei special se ridică la valoarea de 2500-3000 de euro. Haideți să mai facem un ultim efort pt ea. Contul de jos din poză postata este valabil pt toți care vreți și puteți să o ajutați. Vă mulțumesc eu și sunt sigură că și Dana vă mulțumește!” se arată în mesajul postat de apropiații Danei.