Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 900 de familii din Vâlcea trăiesc în beznă

• Ca-n evul mediu

O statistică zguduitoare a Consiliului Judeţean Vâlcea relevă că în judeţul Vâlcea, în anul 2011, nu mai puţin de 919 gospodării nu sunt racordate la reţeaua electrică. Pentru electrificarea acestora sunt necesare extinderi de reţele de peste 81 km, care presupun alocarea de fonduri în valoare totală de 14.107.589 lei. Ţinând cont de costurile imense necesare extinderii de reţele şi de faptul că bugetul judeţului nu poate suporta o astfel de cheltuială, în anul 2009, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, s-a gândit să dea o hotărâre prin care a stabilit lista priorităţilor, listă pe care a trimis-o Guvernului României, solicitând ajutor financiar în baza Programului „Electrificare 2007-2009”. Astfel, el a cerut alocarea unor sume de bani pentru extinderea reţelelor electrice de medie şi joasă tensiune în localităţile Vlădeşti, Bujoreni, Malaia, Dăeşti şi altele. Numai că, şi de data aceasta preşedintele CJ Vâlcea a rămas cu buza umflată, singura localitate căreia i-a fost aprobată cererea de finanţare a fost Bujoreni, care nu a reuşit însă să electrifice niciuna dintre cele 50 de gospodării cuprinse în proiect deoarece nu i-a ajuns niciun ban din cei 100.000 lei promişi. „Datele oficiale de astăzi arată că în anul de graţie 2010 existau în România 70.000 de gospodării neelectrificate. Practic, situaţia nu s-a schimbat cu nimic de la momentul lansării Programului Naţional şi până în prezent, deşi la 9 martie  2010, Executivul a aprobat, printr-un  memorandum, finalizarea procesului de electrificare a tuturor gospodăriilor pentru care au fost prevăzute fonduri în valoare de 225 milioane euro. Astăzi, autorităţile în frunte cu premierul Boc nu mai vor să-şi asume eşecul şi declară cu seninătate dezarmantă că Programul de Electrificare nu este bătut în cuie. Cel mult, va mai fi încă o dată  prelungit. Până când, nu se ştie ! Prin urmare, cele 58 de localităţi din ţară total neelectrificate sau cele 1013 comune electrificate parţial vor trebui să-şi ia adio de la lumina electrică şi să-şi cam pună pofta-n cui. Compania Electrica a făcut deja cunoscut că nu are nici un leu alocat în programul de investiţii pe 2011 pentru electrificări. În consecinţă, peste 70.000 de familii între care se regăsesc şi cele 919 din judeţul Vâlcea nu vor arunca opaiţul şi lampa cu gaz, singurele  surse care le mai luminează casele în plin secol XXI” – susţine într-un comunicat de presă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

CLAUDIA STANCIU