Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MESAJ EMOȚIONANT al mamei lui Andrei Chilom, tânărul care a murit în ACCIDENT la Fedeloșoiu: Drogurile ucid, chiar dacă nu le consumi!

De mai bine de o jumătate de an, familia Chilom din Râmnicu Vâlcea trăiește o adevărată dramă, după ce fiul lor, în vârstă de 21 de ani, a murit în urma unui grav accident de circulație, care avut loc la Fedeleșoiu. Mama acestuia nu-și mai găsește liniștea, Andrei fiind unicul copil. Recent, au sosit rezultatele de la IML, care atestă, în privința lui Andrei Chilom, faptul că acesta nu consumase substanțe interzise, droguri sau metaboliți ai acestora. Mama lui Andrei a postat pe Facebook rezultatele analizelor, dar și un mesaj emoționant, în care atrage atenția asupra faptului că drogurile pot ucide, chiar dacă nu le consumi.

”Au trecut aproape 6 luni de când Andrei a plecat de lângă noi. Şase luni în care ne-am luptat să aflăm adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în seara de 23 august 2016.

Nu vom afla, probabil, niciodată ce s-a întâmplat, dar am reuşit să demonstrăm că Andrei a murit nevinovat. S-au spus lucruri care ne-au durut, lucruri care ne-au rănit, dar nu am dat înapoi, trebuia să arătăm că fiul nostru a fost aşa cum îl ştiam noi, băiatul care nu ştia ce înseamnă să faci rău. Zilele trecute am primit rezultatul de la INML. Rezultatul ne-au confirmat ceea ce ştiam : Andrei NU era consumator de substanţe interzise.

Le mulţumim tuturor celor care au crezut în Andrei şi vrem ca în numele lui să putem lupta pentru ca alţi tineri să nu mai moara nevinovaţi din cauza drogurilor. Iată că drogurile ucid, chiar dacă nu le consumi. Nu dorim nimănui să treacă prin coşmarul pe care noi îl trăim de şase luni. Doar un părinte poate înţelege.

Altfel, pe toţi cei care l-au cunoscut şi l-au iubit pe Andrei, îi invităm pe data de 19 februarie, ora 12.00, la sala de sport a Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, pentru a ne aminti împreună de el şi pentru a viziona sau juca baschet, sportul pe care el îl iubea”, a postat pe Facebook mama lui Andrei Chilom.

Concluziile provizorii ale raportului medico-legal:

1. Mortea numitului CHILOM ANDREI-DAN a fost violentă.

2. Ea s-a datorat hemoragiei meningee si intraventriculare cerebrale si dilacerării de trunchi cerebral si cerebelos consecutive unui traumatism cranio – cerebral cu fractură de bază craniu survenit în cadrul unui politraumatism în care s-au mai produs: fractură de atlas mielica, rupturi pluriorganice si de diafragm cu hemotorax si hemoperitoneu respectiv fractură de claviculă drt. , coaste si stern.

3. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire de corpuri dure si comprimare între corpuri dure din interiorul unui autovehicul in condiţiile accidentului rutier stabilit de anchetă.

4. Între leziunile traumatice suferite si deces există legătură directă de cauzalitate.

5. Moartea poate data din noaptea de 23/24.08.2016.

Examenul toxicologic nu a identificat in sângele victimei prezența de droguri sau metaboliți ai acestora.

Un accident teribil

Amintim că în data de 24 august 2016, Neciu Daniel, de 21 de ani și Chilom Andrei, de 22 de ani, și-au pierdut viața, iar şoferul, S. Mihai, a fost rănit grav, într-un accident de circulație la Fedeleșoiu, din localitatea Dăești, județul Vâlcea.

La vremea respectivă, Vocea Vâlcii a oferit informația în premieră că în autoturismul implicat în accidentul de circulaţie de la Fedeleşoiu, în care doi tineri de 21, respectiv 22 de ani şi-au pierdut viaţa, au fost găsite substanţe interzise (cannabis). 

Polițiștii de la Rutieră au stabilit că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive, conducătorul auto al unui autoturism AUDI, de 21 de ani, a părăsit partea carosabilă spre stânga, intrând într-un copac. În urma impactului, doi tineri au decedat, pasagerul din dreapta față și spate, iar șoferul a fost rănit grav. La fața locului, s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliției Rutiere din Râmnicu Vâlcea, precum și 3 ambulanțe și un echipaj de la descarcerare. Tinerii aveau vârste cuprinse între 21 și 22 de ani.