Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: ISU Valcea

FOTO: Pompierii vâlceni au împărţit cadouri copiilor şi familiilor defavorizate

Foto: ISU Valcea

În pragul sărbătorilor de Crăciun, Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea au dorit să fie alături de copii și familii care au nevoie de sprijin în prag de sărbători.

Astfel, prin contribuția benevolă a cadrelor inspectoratului, s-au împărțit jucării alimente și dulciuri în valoare de peste 3000 de lei, în localitatea Măciuca, precum și la copii instituționalizați din cadrul Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului Vâlcea din centrele Râmnicu Vâlcea și Băbeni, precum și la copii din cadrul Fundației „Inimă pentru Inimă” din Ocnele Mari. Cadrele de la Garda de Intervenţie Măciuca au procurat şi donat un cărucior unei octogenară din localitate.