Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: evz.ro

Canicula începe să omoare oameni. În două zile au murit 13 oameni

Foto: evz.roÎn judeţul Vaslui bilanţul este cutremurător. Opt oameni au fost răpuşi de canicula într-o singură zi, în timp ce se aflau la muncă pe câmp şi al nouălea se afla în comă la Spitalul de Urgenţă din Bârlad. Celelalte victime sunt din Iaşi şi Argeş.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă(SJA) Vaslui a făcut cu greu faţa acestui număr de victime, deplasându-se pe dealuri, câmpuri şi prin culturile agricole în încercarea de a-i salva pe cei doborâţi de soare.

În judeţul Iaşi au murit trei persoane, tot din cauza caniculei. Un pacient de 32 de ani, angajat la o firmă de salubritate, preluat de pe stradă, avea hipertermie severă, temperatura centrală de 43,3 grade Celsius şi a intrat în stop cardio-respirator, decedând.

Ceilalţi doi pacienţi decedaţi au făcut infarct şi embolie pulmonară.

Reprezentanţii Spitalului „Sfântul Spiridon” au menţionat că mai au doi pacienţi în vârstă de 39 şi 41 de ani care se afla în comă din cauza căldurii.

Şi în Argeş, un cioban în vârstă de 50 de ani din Hârseşti şi-a pierdut viaţa doborât de căldură, în timp ce păzea oile.