Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

ANDRA BICA s-a alăturat campaniei CUTIA CU ZÂMBETE

Foto: Vocea ValciiDuminică, 22 noiembrie 2015, şefa învăţământului vâlcean, Andra Bica, ne-a făcut o vizită, împreună cu fiul ei Antonio, de 12 ani, pentru a se alătura campaniei lansată de VOCEA VÂLCII, „Cutia cu zâmbete”. Înarmată cu două cutii de cadouri, Andra Bica ne-a spus că se bucură mult că sunt oameni care se gândesc şi la cei mai puţin norocoşi şi că a împachetat cadourile cu mare drag. A avut şi un ajutor de nădejde, pe fiul ei Toni, care a renunţat la mai multe jucării, în stare perfectă de funcţionare, pentru a face fericit un copil pentru care Moş Crăciun nu poate veni.

„Am făcut cu mult drag aceste cadouri şi sper ca ele să ajungă la acolo unde este nevoie. Felicit iniţiativa dvs., mai ales că în preajma sărbătorilor, copiii simt acut lipsa părinţilor sau a unei persoane care să-i iubească necondiţionat. Sper ca gândurile mele bune şi ceea ce am pus în cadouri chiar să aducă zâmbetul pe faţa unui copil. Doar aşa vom ştii că atât dvs., cei care aţi iniţiat campania, cât şi noi cei care participăm la ea, ne-am atins scopul”, ne-a declarat Andra Bica.