Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Devine ARMATA OBLIGATORIE?

Situația externă este una îngrijorătoare, iar tinerii români se gândesc cu teamă la faptul că Armata ar putea deveni obligatorie. Această temere este amplificată de conflictele iscate, unel chiar aproape de granița României, însă ministrul Apărării, Mircea Duța susține că armata nu va deveni obligatorie. Cu toate acestea, tinerii care doresc să intre în Armată o pot face prin încheierea unui contract cu MApN pe patru ani, în care trebuie să participe la instruire 15 zile pe an şi primesc 10 la sută din funcţia de bază.

„Proiectul de lege privind rezervistul voluntar care a fost aprobat de Senat este de mult timp în Parlament. A fost schimbat în urma dezbaterii în cele două camere legislative substanţial faţă de textul iniţial având în vedere necesităţile actuale ale Armatei Române. În principal tinerii între 18 şi 35 de ani care vor să devină rezervişti militari încheie cu Ministerul Apărării Naţionale un contract pe 4 ani. În acest contract sunt stipulate condiţiile, adică este obligat să participe 15 zile în fiecare an la pregătire şi instruire organizată de către Statul Major General. În această perioadă asigurăm salarizare conform funcţiei de încadrare a rezervistului voluntar şi conform reglementărilor MApN pe toată perioada cât are statut de rezervist voluntar primeşte 10% din solda funcţiei de bază”, a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşă, prezent miercuri la deschiderea Congresului Naţional de Medicină Militară.