Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcenii îşi pot testa gratuit plămânii

Luni, 4 noiembrie, a început Campania de spirometrii gratuite „Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?”, la Vâlcea. BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) afectează grav persoane cu vârste între 40 şi 65 de ani.

Un studiu realizat în România, în 2012, pentru Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, pe aproape 10.000 de români, arată că mulţi dintre bolnavi nu îşi dau seama de severitatea bolii lor, accesul la specialişti şi analize gen spirometrie fiind extrem de redus. Acelaşi studiu arată că bărbaţii sunt mult mai afectaţi de această boală decât femeile, boala lovind în aceeaşi măsură bogaţii şi săracii. Simptomele care ar trebui să îngrijoreze sunt tusea cronică, producţia cronică de spută (flegmă sau spută mucoasă) în majoritatea zilelor şi dispnee (senzaţia de lipsă de aer).

Testările pentru depistarea BPOC vor avea loc în oraşele – Alba, Arad, Bucureşti, Bacău, Baia Mare, Băileşti, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Călăraşi, Câmpina, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Luduş, Lugoj, Mediaş, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Reghin, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Slobozia, Târgu Mureş, Timişoara, Urziceni şi Vâlcea. Testările se vor face numai în baza unor programări la medicii şi clinicile care se găsesc pe site-ul www.desprebpoc.ro.

În Vâlcea, testările au loc la Dispensarul TBC Râmnicu Vâlcea, situat pe Calea lui Traian nr. 126 (medic Mincu Viorica), programările putându-se face la telefon 0250/732.508.