S-a lecuit! Aceasta este concluzia la care au ajuns jurnaliştii prezenţi la întâlnirea cu Guvernatorul Băncii Naţionale. Acesta a afirmat că nu are de gând să ridice pretenţia de a candida independent sau din partea vreunui partid. „Nu am niciun plan de a candida la alegerile prezidenţiale”, a precizat Mugur Isărescu. GuvernatorulBNR şi-a încercat norocul în cursa pentru postul de Preşedinte al ţării în 2000, după o perioadă în care a activat timp de şase luni ca prim-ministru al României. Isărescu a evitat să răspundă şi la eventualitatea ocupării unui nou mandat în fruntea Băncii Naţionale. „Consiliul de Administraţie, căruia îi mulţumesc pentru activitate, are încă de dus la bun sfârşit câteva obiective. După ce le ducem la bun sfârşit discutăm despre viitor”, a fost răspunsul său.
Lasă un comentariu