Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pătrunjelul – planta medicament

Pătrunjelul este de patru ori mai bogat în vitamina C decât portocala, iar conţinutul de fier este mult mai mare decât cel din spanac. Acesta mai conţine apiol, principiu estrogen, alte vitamine (B, E), calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, sulf, iod, clorofilă, histidină (aminoacid care frânează dezvoltarea tumorilor), apiol (stimulează contracţiile uterine).

Pătrunjelul este considerat unul dintre cele mai bune diuretice, datorită acţiunii apiolei, ce favorizează eliminarea lichidelor, fiind utilizat în cazurile de obezitate, reumatism şi afecţiuni ale inimii, asociate cu acumularea apei în organism.

Pătrunjelul are multiple calităţi şi printre contribuţiile lui la vindecarea a diverse boli enumerăm:

• Anemie – previne anemia feriprivă ca urmare a conţinutului bogat de fier, dar şi a vitaminei C (care ajută la absorbţia fierului);

• Antioxidant – creşte capacitatea antioxidantă a sângelui;

• Antibacterian (distruge bacteriile);

• Ameliorează respiraţia urât mirositoare;

• Contribuie la tratarea alopeciei – cei care şi-au frecat pielea capului cu pătrunjel au constatat că această metodă funcţionează mult mai bine, comparativ cu alte tratamente;

• Purifică sângele;

• Întinereşte vasele de sânge – pătrunjelul menţine elasticitatea vaselor de sânge şi ajută la vindecarea vânătăilor;

• Digestie – planta îmbunătăţeşte digestia proteinelor şi a grăsimilor şi favorizează absorbţia intestinală, stimulând funcţia ficatului. Datorită conţinutului ridicat de enzime, pătrunjelul facilitează eliminarea scaunului şi optimizează activitatea digestivă;

• Antidiareic;

• Hipocolesterolemiant – scade nivelul colesterolului din sânge;

• Diuretic;

• Tratament pentru surditate şi infecţii ale urechii;

• Edem – acţionează ca diuretic şi tonic al vaselor de sânge;

• Înlătură oboseala;

• Dizolvă calculii biliari;

• Îmbunătăţeşte funcţia ficatului, splinei, rinichilor şi a glandelor suprarenale;

• Gută;

• Suport hormonal – la femei, pătrunjelul stimulează producţia de estrogen, şi restabileşte circulaţia sanguină normală la nivelul uterului. Menstruaţia întârziată, sindromul premenstrual (dureri menstruale) şi menopauză (piele uscată, iritabilitate, căderea părului) pot fi ameliorate prin consumul acestei plante. Pătrunjelul reglează ciclurile menstruale datorită apiolului, care este o componentă a estrogenului, hormon feminin. Echilibru hormonal al organismului se realizează prin intermediul acizilor graşi volatili pe care îi conţine pătrunjelul;

• Întărirea sistemului imunitar – nivelul ridicat de vitamina C, betacaroten, B12, clorofila şi acizii graşi esenţiali cresc imunitatea. Pătrunjelul consolidează imunitatea prin complexul de multivitamine şi minerale pe care îl furnizează organismului;

• Inhibă formarea tumorilor, în mod special a celor existente la nivelul plămânilor;

• Înţepături de insecte – umflăturile şi mâncărimea se vor calma prin frecarea zonei afectate cu pătrunjel;

• Icter;

• Boli renale şi ale aparatului urinar – cu excepţia inflamaţiilor severe, pătrunjelul este eficient în tratarea multora dintre bolile renale şi ale aparatului urinar. Acesta îmbunătăţeşte activitatea rinichilor şi elimină toxinele din sânge şi din ţesuturile rinichilor, previne resorbirea sării în ţesuturile organismului, ameliorează urinarea dureroasă, edemul, oboseala;

• Congestia hepatică – pătrunjelul stimulează circulaţia fluxului de sânge la nivelul ficatului, reduce congestia hepatică, elimină toxinele şi întinereşte organismul;

• Vedere nocturnă (caracteristică în cazul deficitului de vitamina A);

• Ameliorează durerile reumatice;

• Afecţiuni ale splinei – pătrunjelul poate trata diverse afecţiuni ale splinei, dar şi malabsorbţia;

• Întărirea dinţilor – scorbutul (cauzat de un nivel scăzut de vitamina C) provoacă slăbirea dinţilor, înmuierea şi sângerarea gingiilor. Încă din Evul Mediu, pătrunjelul a fost folosit pentru diverse afecţiuni ale dinţilor, inclusiv pentru întărirea lor şi a gingiilor;

• Slăbit – prin calităţile sale diuretice, pătrunjelul ajută la scăderea numărului de kilograme.