Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Olivia Steer și medicii sunt în RĂZBOI

Soţia lui Andi Moisescu, Olivia Steer, nu tace şi le zice, din nou. Ultima postare a acesteia a născut o nouă serie de polemici, în special în lumea medicilor. Monica Pop, care suferă de o maladie cruntă, o acuză de atitudine criminală. Reacţia dură a medicilor vine după afirmaţiile Oliviei care consideră că mamografia nu este principala strategie de luptă împotriva cancerului de sân, ci că a dus la producerea a 1,3 milioane de cancere de sân, acolo unde nu exista, de fapt, nici unul.

”Forma principală a cancerului de sân depistată e carcinomul ductal în situ, cunoscut ca “stadiul zero” sau drept “cancer de sân noninvaziv”. Spre deosebire de cancerul invaziv, carcinomul ductal nu se mișcă, nu se extinde, nu are simptome și, dacă e lăsat în pace, nu progresează. Și poate chiar să se resoarbă singur, în timp. Dar asta numai și numai dacă nu e depistat precoce, nu e diagnosticat drept cancer și nu e tratat, apoi, cu metode chimice agresive(…). Cum de mă încumet să spun asta: o altă publicație medicală prestigioasă, Lancet Oncology, a reprodus pe temă mai multe studii anul trecut, după ce s-a descoperit că și formele agresive de cancer par să intre în remisie totală, în timp. Cu condiția să fie lăsate în pace”, a scris Olivia Steer într-un articol intitulat „Mamografie? Nu, mulțumesc!”

Iată şi replica mediului Monica Pop:

„ATITUDINE C R I M I N A L A!!

Categoric, nu pot să tac! N-am făcut-o niciodată când revolta simt că mă sufocă! Ce păcate au românii, de se doreşte să li se facă atâta şi atâta rău?!! Cum e posibil ca o minte, care ar trebui să fie luminată, mai ales una care a avut mult de suferit, să debiteze asemenea inepţii?! Sau poate tocmai ca modalitate de protest împotriva destinului crud, care i-a răpit persoane foarte dragi?! Cum să poate spune cineva NU mamografiei?!! Şi că neoplasmul (cancerul), chiar în stare avansată, se poate vindeca fără tratament?! E posibil aşa ceva?!! Chiar trebuie condamnate la moarte persoanele cu această gravă patologie, care au neşansa de a agrea şi a avea încredere într-o asemenea persoană cu probleme reale?!

Societatea şi legea ar trebui să combată asemenea ATITUDINI cu CONSECINŢE FOARTE GRAVE, MORTALE!!! Asemenea persoane trebuie să răspundă pentru răspândirea de ştiri nereale, cu consecinţe din cele mai grave! Stopate cumva, măcar!!!”.