Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Niţu aduce amendamente la Codul Silvic

Dezbaterea pe marginea modificării Codului Silvic i-a dat de lucru senatorului Dan Niţu, care marţi, 12 noiembrie, a depus trei amendamente la acest proiectul de lege. Parlamentarul a fost atent la doleanţele forestierilor vâlceni, dar şi ale autorităţilor judeţene. Primul său amendament face referire la creşterea suprafeţei maxime care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, de la 200 mp, la 500 mp. De asemenea, al doilea amendament vizează articolul 45, alin (4), din Codul Silvic, care prevede că, pentru suprafeţe mai mici de 0,02 ha, beneficiarul poate să nu ofere teren în compensare, situaţie în care trebuie să plătească o sumă de 5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii. Considerând ca această reglementare este una prohibitivă, ridicând foarte mult costurile unei investiţii, senatorul Remus Daniel Nițu a propus ca suma ce urmează a fi plătită de către beneficiar să fie egală doar cu valoarea terenului ce face obiectul scoaterii. Cel de-al treilea amendament urmăreşte să clarifice faptul că şi proprietăţile de sub 30 de ha administrate de ocoale silvice private vor beneficia de servicii de pază gratuite, plătite de Romsilva, în condiţiile în care formularea iniţială era ambiguă. „Sunt mulţumit de prezenţa atâtor specialişti la dezbatere, cu atât mai mult cu cât mai sunt, încă, prevederi de clarificat. Şi-au exprimat nemulţumirea atât reprezentanţii firmelor, cât şi instituţiile din domeniu, care nu par a fi pregătite pentru noua reglementare. Rolul nostru, al parlamentarilor, este să adunăm aceste nemulţumiri şi să le facem cunoscute mai departe, în speranţa găsirii unor soluţii de comun acceptate, care să se şi materializeze. Dezbaterea a fost una binevenită, de actualitate şi îmi doresc ca şi în viitor să avem astfel de întâlniri, privitoare şi la alte domenii de activitate” – a declarat senatorul PNL, Dan Niţu.