Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

IATĂ dovada trădării a primarilor liberali din VÂLCEA: Buican a pierdut controlul asupra PNL

În loc să facă o analiză serioasă după alegeri, BPT-ul liberal de sâmbătă, 7 noiembrie a.c., s-a transformat într-o şuetă, iar mai apoi Buican şi Pistol s-au ciondănit, vechile conflicte, dar şi lupta pentru putere în partid, ieşind la suprafaţă. Nu contează că ne aflăm în plină campanie electorală şi toţi ar trebui să fie conectaţi la ceea ce se întâmplă pe teren, cei doi liberali îşi plătesc poliţe unul altuia, fără nicio jenă. Buican i-a reproşat lui Pistol că de-abia aşteaptă să-i ia locul, mai ales că anumiţi lideri din teritoriu i-au spus că Pistol se laudă deja că va fi preşedintele PNL Vâlcea. Pistol, de cealaltă parte, i-a arătat obrazul liderului PNL, acuzându-l pe Buican că el se află în spatele unor bârfe de prin ziare, susurate blând în urechea unei jurnaliste.

Cine a trădat?

Ca de obicei, la toate tipurile de alegeri, se vorbeşte şi de anumite trădări, în special în şedinţele interne ale partidelor. În calcul se iau rezultatele înregistrate în anumite localităţi în care primarul este de o coloratură politică diferită faţă de candidatul care a luat cele mai multe voturi. În cele mai multe cazuri Ponta a câştigat în comune cu edil liberal sau democrat-liberal, singurele situaţie notabile în sens invers fiind la Păuşeşti-Măglaşi şi la Boişoara unde câştigător a ieşit Johannis.
La Galicea, primarul liberal Ion Năfliu, care se află la al treilea mandat a reuşit să scoată un scor mai mare pentru Ponta decât pentru Iohannis. Astfel, candidatul PSD a obţinut 47,14, în timp ce candidatul ACL a obţinut doar 34,8. Pentru liberalii vechi acest scor a fost unul care i-a pus pe gânduri, suspectând chiar o trădare a lui Năfliu.
La Băbeni, unde primar este chiar secretarul general al PNL, Ion Bîzîc, scorul între cei doi prezidenţiabili este net nefavorabil lui Iohannis. Diferenţa este destul de mare 47,51% pentru Ponta şi doar 34,04% pentru Iohannis. Trădare sau indolenţă? Dinspre tabără liberalilor se arată cu degetul către pedelişti, însă chiar şi aşa… este jenant.
Şi la Voineasa, liberalii au strigat „TRĂDARE” uitându-se la portocalii. Dacă ne uităm şi noi la rezultate, tindem să le dăm dreptate. Ponta – 30,11%, Elena Udrea – 30,44%, iar Iohannis – 28,13%. Voineasa este, de altfel, singura localitate din judeţul Vâlcea unde a câştigat Elena Udrea.
Primarului din Stăneşti, Ionel Michiu, îi place jocul la dublu. Omul, trădător prin definiţie, nu a vrut să se certe nici cu PSD, nici cu PNL. Le-a dat voturi aproximativ la egalitate. E adevărat, mai mult la PSD, că doar de la neica Cîlea vin banii. Scorul vorbeşte de la sine: Ponta – 45,30%, Iohannis – 42,63%.
La Zătreni, PSD-ul a bătut detaşat la scor foarte mare, în condiţiile în care localitatea este condusă de primarul PNL, Constantin Liţoiu. În localitatea păstorită de un liberal, Ponta a obţinut 52,55%, în timp ce Iohannis a luat 26,93%.
Despre primarii trădători de la PDL vom scrie în numărul viitor. Nu putem totuşi să nu ne întrebăm de ce aceste marionete nu sunt sancţionate politic. Oricum aduc voturi pentru alte partide!