Acasă Politică „Dacă ne certăm mai stăm patru ani în opoziţie”

„Dacă ne certăm mai stăm patru ani în opoziţie”

• Senatorul Coca Laurenţiu face pe oracolul din Bălceşti

ORGOLII. Uniunea Social Liberală este gata făcută, iar activiştii celor două partide îşi pot scoate liniştiţi ochii. Dacă până la semnarea protocolului liberalii din teritoriu socializau cu social-democraţii în virtutea relaţiilor din CJ, mai nou se bat pe instituţia în cauză, fiecare dorindu-şi preşedinţia ei. Cum alegerea candidatului se face pe bază de sondaj, dacă rezultatul lui se pliază pe dorinţa liderilor de la centru, liderii locali ai celor două formaţiuni politice, respectiv PNL şi PSD, îşi arogă titlul de candidat la preşedinţia CJ, o situaţie imposibilă în condiţiile actualului protocol. Cei mai lucizi fac apel la înţelepciune în speranţa că orgoliile liderilor nu-i vor menţine încă un mandat în opoziţie.

Înfiinţarea alianţei Uniunii Social Liberale nu a avut efectul scontat. Disensiunile dintre cele două mari partide din Opoziţie au ,,supravieţuit” înţelegerilor din culise. În judeţul Vâlcea, liberalii şi social-democraţii se înţelegeau mai bine înainte de semnarea protocolului decât după. Deşi liderii celor două partide le-au impus forţat celor din teritoriu să se iubească până la alegerile parlamentare, cel puţin, cele două tabere se privesc chiorâş şi-şi  vânează reciproc greşelile.

Senatorul social-democrat Coca Laurenţiu atrage atenţia cârcotaşilor că orgoliile inutile ar putea menţine cele două partide în opoziţie încă un mandat. „Sunt discuţii încă. Am avut întâlniri chiar pe această temă. Nu pot să spun că toată lumea e fericită de această alianţă, dar cu inteligenţă vom ajunge la un numitor comun. Noi am avut întotdeauna 30-40%, cu un mic efort PNL poate să ajungă la 30%. Poţi să obţii un procentaj foarte bun şi rămâi în Opoziţie. Trebuie să luăm în calcul şi acest lucru. Trebuie să ne unim şi să câştigăm alegerile, altfel rămânem tot în Opoziţie. Cine nu înţelege acest lucru nu are ce căuta în politică. Liderii celor două partide au spus foarte clar că cei care nu vor respecta acest protocol vor fi daţi afară din partid, pentru că, indiferent de orgoliile noastre personale, avem un scop comun: să câştigăm alegerile şi să scăpăm ţara de Guvernul Boc. PDL a înregistrat o performanţă greu de egalat. În anul în care întreaga lume luptă împotriva sărăciei, în România se taie tot, de la  salarii, ajutoare sociale, pensii, la alocaţiile copiilor. Noi dăm 9 milioane de euro pentru o campanie de conştientizare a sărăciei. Cheltuim o grămadă de bani ca să spunem oamenilor de la ţară, şi nu numai, că sunt săraci, dacă vă puteţi imagina aşa ceva?” – a precizat senatorul PSD.

DANA NEDESCU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.