Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

– vineri, la ora 18, la sediul PNL, din Rm. Vâlcea, a avut loc anunțata șiedință a Biroului Politic Teritorial, unde, ni se spusese, va fi analizat și sancționat cu excluderea din partid a celebrului Ion Nicolae – Dințișor – surse judiciare ne-au informat că prefectul Bebe Ungueanu ar avea două dosare penale la DNA (trafic de influență) și unul la București, urât de tot, aflat de doi ani în cercetări – după o emisiune televizată ce a avut loc la VTV, protagonistul unei dispute despre „migrarea” unor pesedei vâlceni spre „independenții” lui Oprea, Costi Rădulescu a primit un SMS de la colega sa Adina Dobrete – Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea, ne-a pus mintea pe bigudiuri – – Vineri, la ora 18, la sediul PNL, din Rm. Vâlcea, a avut loc anunțata șiedință a Biroului Politic Teritorial, unde, ni se spusese, va fi analizat și sancționat cu excluderea din partid a celebrului Ion Nicolae – Dințișor. El este acuzat că ar fi dat la ziarul Vocea Vâlcii un exemplar (copie) din Hotărârea Consiliului de Onoare și Arbitraj, prin care, la data de 14 februarie 2010, au fost anulate alegerile anului 2009, de la organizația liberală din municipiul Rm. Vâlcea, iar cel care a fost ales – Bogdan Pistol și biroul său de conducere, fiind primul demis și organizația dizolvată. Acest document a fost dovada clară a neseriozității conducătorilor județeni PNL și funcționarea biroului municipal în afara democrației de partid, bașca controversata candidatură a lui Bogdan Pistol la primăria Râmnicului. Desigur, o analiză atentă ar putea scoate vinovăția liderului județean Cristian Buican, un scamator politic, fost țărănist obișnuit cu îmbârligăturile, un fățărnic cu care, dacă dai mâna, nu trebuie să i te uiți în ochi, ci să-i privești mâna cealaltă pentru că nu se șitie de unde te apucă. El trebuia să anunțe operativ hotărârea de dizolvare a organizației municipale condusă în afara cadrului statutar de Pistol, victorios, atunci, prin manipulare și fraudă. Dar șitiți de ce nu și-a anunțat Buican colegii politici? Pentru că „scamatoria” de la municipiu îi anula și lui președinția la județ. Voturile delegaților de la organizația din Rm. Vâlcea au fost salutare în victoria sa asupra lui Frâncu și exista (ba, există chiar și acum!) posibilitatea să se anuleze și alegerile la PNL Vâlcea. Pentru că adevăratul lider județean liberal a fost  Emilian Frâncu, învins prin trădare (a trădat și Ion Nicolae) și prestidigitație de Pistol și gașca lui din care fac parte Cristi Iliescu, Victor Stănculescu etc. Obiectul șiedinței BPT a fost analiza activității politice a fostului lider municipal râmnicean Ion Nicolae, cu ținta directă, relația sa cu presa, privind „pasarea” hotărârii COA către Vocea Vâlcii. De și am spus de nenumărate ori că documentul publicat de noi ne-a parvenit dinspre Buican (nu putem deconspira sursa, din motive profesionale), acesta urmărind compromiterea lui Bogdan Pistol și a lui Ion Nicolae, direcționând, deliberat, documentul spre noi. Și  Bogdan Pistol și Ion Nicolae l-au ajutat pe Buican să ajungă președinte și, aidoma unor dictatori din istorie, acum încearcă să-i scoată în decor, acuzându-i de lucruri nefăcute. Ce fel de anchetă a făcut Toader, Folea și Bâzâc, renumita comisie de investigații răsuflate, dacă Buican consideră că proba acuzării colaboraționismului cu presa, pentru Ion Nicolae, este o înregistrare audio a unui ziarist local? Să fim serio și, colegul nostru nu a făcut afirmația că ar avea acest document, pentru că, dacă îl avea, îl publica la el în ziar. Un adevărat profesionist de presă nu scăpa ocazia publicării unui document de maximă importanță, oricât de prieten ar fi el cu „tinerii” liberali. Deontologic ar fi ca ziaristul amintit să ia atitudine împotriva lui Buican, pentru că s-a folosit de numele său în disputa personală cu Ion Nicolae. Și, ca să nu mai existe dubii, îl invităm pe liderul PNL să dea publicității înregistrarea audio, la televiziunea liberală – Vâlcea UNU. Veți constata că înregistrarea nu există. La șiedința cu belea pentru Dințișor, renumitul colaboraționist de presă – Cristi Iliescu, aflat acum în postura de mâna stângă a deputatului Buican (Pistol era mâna dreaptă ce a frânt-o!) a propus excluderea lui Ion Nicolae, pentru motivul anunțat. Un alt liberal, Mircea Poenaru, s-a arătat opozant lui Iliescu și a propus suspendarea bănuitului din activitatea politică, pe timp de un an de zile. Această idee a prins contur și în urma votului 13 „bepetiști” au fost pentru „suspendare”, cinci s-au împotrivit și trei s-au abținut. Fiind vot secret, nu se șitie cine sunt „cei 13”, dar, cu siguranță, jumătate din ei au dat și dau informații presei locale, cu o bucurie demnă de CNSAS. Au râs cioburile de oala spartă a lui Nicolae. S-ar putea crede că i-am iertat lui Ion Nicolae necazurile pe care ni le-a făcut la comanda politică a lui Emilian Frâncu, dar nu este așa. Dar nu putem fi de acord (chiar dacă ne bucură sancțiunea votată) cu pedepsirea cuiva fără vină. Rămânând la sancțiunea votată, se va vedea că aceasta nu va sta în picioare. Deocamdată, suspendarea lui Nicolae se află în stadiul de propunere. Sancțiunea trebuie validată de Delegația Permanentă a PNL, fiind urmată de contestații la diferite nivele, devenind operațională, poate, peste doi ani, când ținta urmărită, postul de consilier municipal, a fost eliberat prin încetarea mandatului lui Ion Nicolae. Pe fondul propunerii de suspendare, se pune problema și a retragerii lui Ion Nicolae din Consiliul Local Rm. Vâlcea, nu-i așa? Deja, următorul de pe lista propozabililor liberali bate stepul pe loc, bucurându-se că va intra în CL. Ca și Victor Stănculescu, care spera ca Ion Popescu – USG să renunțe la Consiliul Județean, tânărul Poenaru se bucură degeaba. Å¢eapă, la amândoi. Nimic nu se va întâmpla și degeaba va presiona Buican consiliile teritoriale, că a pornit singur în cursa de atragerea de discipoli și va ie și pe locul doi. Senatorul Emilian Frâncu nu doarme și de-abia așteaptă să- și ia revanșa de la Buican. Å¢ărămbetele ăsta se crede infailibil, dar promitem opiniei publice să-i arătăm că „împăratul liberal este gol”. Înainte de a ie și deputat, ba, chiar și mult timp după, se confesa (politic?) unei tinere domnisoare, devenind notoriu pentru pălăvrăgeală și transmitere de secrete de partid. Deci, hoțul strigă hoții! Îl vom ajuta să- și recapete memoria, acum fiind lovit de amnezie retrogradă. Viitorul lui nu sună bine! – Surse judiciare ne-au informat că prefectul Bebe Ungueanu ar avea două dosare penale la DNA (trafic de influență) și unul la București, urât de tot, aflat de doi ani în cercetări. Uite că am ajuns să nu mai credem nici informațiile dinspre DNA, așa că îl invităm pe prefectul de Vâlcea să pună punct clevetelilor, infirmând sau confirmând acuzația. Și, ca să șitie toată lumea, noi nu credem că un avocat ca el, profesionist de belea, ar putea face rele și s-ar pune rău cu legea. Așa că, Bebiță, ie și la televiziuni, să dai raportul contribuabililor. Că de la ei îți iei tu salariul de bugetar, pe timp de criză economică. Fii bărbat, Ungurene și nu te ascunde după paravanul funcției ocupate vremelnic. – După o emisiune televizată ce a avut loc la VTV, protagonistul unei dispute despre „migrarea” unor pesedei vâlceni spre „independenții” lui Oprea, Costi Rădulescu a primit un SMS de la colega sa Adina Dobrete. Aceasta a fost nominalizată de Vocea Vâlcii ca făcând parte din grupul trandafiriu care cochetează cu deputatul Dan Mazilu, pentru a trece, alături de el, în noul partid UNPR. Degeaba a plimbat mingea, printre jaloanele minciunii, pesedista ce spune că este președinta organizației de femei a PSD, că tot a recunoscut, până la urmă, că a fost la București, participând la mitingul UNPR. Costi Rădulescu, un bun coleg și demn apărător al femeii ce răspunde la numele de Dobrete (dar nu al pseudo-politicienei), i-a luat apărarea, de și, după mimica și manifestările nevăzute la televizor, șitia sigur că minte. Știindu-se cu musca pe căciulă, drept urmare, imediat ce s-a terminat emisiunea, Adina trandafirie i-a transmis avocatului neplătit un „mulțumesc”… cu sirop. Pentru ce, oare, i-a mulțumit? Că i-a ascuns minciuna sau că a apărat-o de acuzatorii din studioul televiziunii? – Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea, ne-a pus mintea pe bigudiuri. Omul susține că liberalii vâlceni nu șitiau de existența deciziei Curții de Onoare și Arbitraj a partidului, potrivit căreia Bogdan Pistol, copilul de mingi al PNL, fusese suspendat din funcția de președinte al organizației municipale. În schimb, colegul său de partid, Ion Nicolae, susține contrariul. El spune, că, de fapt, atât el cât și Frâncu „Măndel” șitiau de existența documentului, dar că au decis să o țină bine ascunsă de teamă că l-ar face pe Pistol de ru șine unei lumi întregi. În cele din urmă, adevărul a ie șit la iveală, iar noroiul în care s-a scăldat ceva vreme candidatul liberalilor la Primăria Râmnicului a împroșcat imaginea partidului și așa nu prea bună. Buican a început să- și ia nasul la purtare și se crede cel puțin ceva politic. Individul a certat presa că- și vâră nasul prea adânc în treburile de partid, în loc să scrie despre alte lucruri. Ar fi chiar culmea să primim indicații de la Buican despre ce să scriem, la fel cum ar fi de ciudat să-i cerem aprobarea dacă putem sau nu să documentăm un articol ce conține informații despre membrii partidului ce-l conduce sau chiar despre el. Presa are ca unic stăpân cetățeanul și nu vreun politician sau altul, preocupat doar de propria imagine publică. Să ne întoarcem, însă, la declarațiile de-a dreptul halucinante ale unuia dintre cei mai îngâmfați pseudo-politicieni de pe meleagurile noastre, din câți ne-a fost să cunoaștem. Individul, plin de el, susține că, așa cum menționam, în interiorul partidului nu se șitia despre decizia cu pricina și că s-a aflat despre existența ei a doua zi după primul tur de scrutin. Ba, mai mult, liberalul declară că documentul era bine pus la păstrare la nivel central de unde n-a transpirat către centru nicio informație în acest sens. Cu un curaj politic nebun, Buican declară că nici măcar Crin Antonescu, boss-ul liberal, nu avea habar de existența hârtiei. Prin urmare, dacă este să urmăm logica de sub apă a șiefului liberalilor, de și documentul era la centru, cei de la București nu șitiau despre el. Domnule Buican, a-nnebunit lupul rău de tot, monsieur! Parol! Cum puteți să susțineți o asemenea inepție, în condițiile în care, șitiți foarte bine, presa a făcut rost de acel document de la un membru al partidului pe care-l conduceți, dacă nu chiar de la dumneavoastră? Așa e, nu? – Pataliputra