Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

ARMAGHEDON “ O istorie a ru șinii naționale 

Aproape că uitasem de celebrele Armeghedoane , cu al lor conținut devastator, dezvăluitor și, uneori, calomnios. Am crezut că vremea lor a trecut, politicienii și slugile lor prea-plecate punându-se în slujba națiunii și nu în slujba clevetitorilor, bârfitorilor, ofticaților și viermilor de prin șianțurile imorale ale societății. Vă mai aduceți aminte cum a fost prezentat Adrian Năstase, în presupusele sale practice sexuale, de un ziarist român americanizat, prin articolul, publicat în serial, intitulat – Originile țigănești ale lui Adrian Năstase și orgiile sale homosexuale ? Fără să pregete, specialiștii  din celelalte partide, opozante PSD-ului, au scos, cu informații asigurate de articolul amintit, un Armaghedon , plin de conținut defăimător și calomnios, dezgustător. Am publicat și noi acest material de presă trimis anonim, menționând că nu credem nimic din ceea ce se scrie acolo, dar pentru ca ai noștri cititori să fie informați și cu loviturile sub centură date, altora, de politicienii români needucați, ne-am încălcat principiile profesionale auto-impuse, ro șind pentru fapta comisă. Ca și acum, în cazul Elenei Udrea! Deunăzi, am primit un nou Armaghedon , intitulat O istorie a ru șinii naționale , subiectul acestuia fiind viața și activitatea „blondei de la PDL , de la începuturile vieții sale, până la Camera Deputaților, politician iubit, invidiat și urât, în acela și timp, și de adversari, dar și de colegii săi de partid. Pentru că întregul material trimis pe e-mail sună ca dracu ™, calomnios și mizerios pentru viața unei persoane publice, spicuim doar acele fragmente ce nu pot duce la atingerea demnității femeii și onoarei de parlamentar. Menționăm, la fel ca și în cazul fostului premier Adrian Năstase, că nu credem nimic din ce se scrie în istoria  aceasta, dar obligația morală față de cititori ne împinge să publicăm atât faptele real pozitive, cât și cele presupus negative. Elena Udrea este un personaj agreabil, pe care-l apreciem și îl susținem public, tot așa cum am făcut-o și atunci când s-a aflat în dispută cu Ludovic Orban “ liberalul misogin.

Elena Udrea e fiica unui țigan din Plescoi, șiofer de autobuz (angajat la Întreprinderea Județeană de Transport Local Buzău, pe autobuzele 6 și 7), decedat în martie 2009 și înhumat, pe șiest, la Ghencea, de fiica-sa. Șoferul se numea Dumitru (după alte surse, Gheorghe) Udrea (Nea Mitică), originar din Pietrosu. Într-o zi, acesta a făcut o cursă lungă-lungă, până în comuna lui Nicolae Labiș, Mălini (jud. Suceava). Acolo a întâlnit-o pe Maria Veliceasa (născută în 1951), femeie de serviciu la Dispensarul din localitate. Cei doi s-au căsătorit, iar la 26 decembrie 1973 s-a născut un copil de sex feminin, care avea să primească două nume: Elena Gabriela. Faptul că este țigancă a fost recunoscut de Mădălin Voicu, care a declarat, invitat fiind la una din emisiunile lui Mihai Morar, că: Mă abțin, pentru că Elena Udrea este co-etnica mea. Nu vreau să spun mai multe, dar șitiu ce vorbesc, pentru că le cunosc „pedigree-ul” tuturor. Sunt sigur de ce spun , a declarat artistul și omul politic de origine rromă. Bunicul din partea mamei, Vasile Veliceasa, a fost un bețiv puturos, care avea ca avere 2 bordeie și ceva teren, din care vindea câte o bucată, când rămânea fără bani. Căsătorit de 2 ori, a avut 8 copii: 4 i-a ținut în bătătură (Ioniță, Paraschiva, Garofa și Gheorghe), iar pe ceilalți 4 i-a dat la căminul pentru copii fără posibilități (Costică, Pavel, Viorica și Maria, viitoare mamă a fătucii). Familia Udrea a locuit în Plescoi, apoi în gazdă, la Buzău, începând cu 1979, când Gabriela avea 6 ani, în casa unei femei pe nume Mariana Dragomir, contabilă la ADAS; soțul acestei femei lucra pe acela și autobuz, cu schimbul, cu Mitică Udrea. Tot acolo s-a angajat și Maria, ca taxatoare bilete, pe autobuz (cum era pe atunci). Când Elena Gabriela Udrea era în clasa a VI-a (la Școala nr. 16), familia s-a mutat la o altă adresă, în Buzău. În ultimele clase de liceu (făcut la B.P. Hașdeu, între 1988-1992), fata a început să- și alerge caii , devenind, efectiv ¦ de moravuri ușoare. ( ¦) Miliția de Moravuri, din Buzău, o avea în evidență. La șicoală, Ciocănitoarea Woodrea mergea târâs-grăpiș, fiind aproape de repetenție. După ce s-a mutat, cu familia, de la Plescoi la Buzău, la vârsta de 6 ani, Elena Udrea și-a petrecut verile în satul Pietrosul (comuna Costești), situat pe Valea Buzăului, la bunicul din partea tatălui (Gheorghe Udrea, zis Cantoneru), unde acesta avea o moștenire de familie. Apoi, cineva a prezentat-o pe Gabriela (așa cum o șitiau, colegii de clasă și anturajul, pe Elena Udrea) celebrei matroane locale Tanti Petruța . ( ¦) Tanti Petruța  a fost cea care a propulsat-o mai departe, în cercurile de moravuri din București, aceasta fiind în legătură cu unul dintre faimo și pești  ai Capitalei anilor ˜90, Ion Răget, poreclit Prințișoru ™. ( ¦) Prietena și partenera Nimfei din Plescoi, Beatrice Comăniceanu, l-a cunoscut, și ea, foarte bine, pe putregaiul Răget, pe care l-a și apărat în instanță, cam prin anul 2002, când acesta a primit câțiva ani cu suspendare (apoi, borfașul a fugit în Spania). În paralel, Elena Udrea și prietena ei, Beatrice Comăniceanu, mergeau la produs  și în zona căminelor studențești de la Grozăvești. Acolo e un restaurant-bordel, al arabului Nassar (cumnat cu parlamentara PSD Rodica Nassar), unde prostituatele se culcau, pe bani, mai ales cu studenți mediciniști (tot arabi). Generalul Cornel Baltă șitie totul despre cartea de munc㠝 a Elenei Udrea. Prințișoru ™ a fost cel care i-a făcut Elenei Udrea cunoștință cu țiganul Dorin Cocoș, un obscur bișnițar, care aducea marfă din Turcia și o vindea în bazar. E adevărat ce spune în presă avocata  Beatrice Comăniceanu, că l-au cunoscut pe Cocoș într-un club, dar probabil că acolo era și șieful  lor, Răget. În tot ceea ce face, de cel puțin 15 ani încoace, Elena Udrea se servește de practicile de magie neagr㠝 ale cunoscutei vrăjitoare Cati, de la Mărăcineni, bună prietenă cu mama Elenei Udrea (aproape de Plescoiul natal al tatălui ei). Se pare că așa le-a sucit mințile lui Dorin Cocoș și Traian Băsescu. Prin farmece și magie neagră, făcute de vrăjitoare, Cocoș a luat-o de nevastă pe blondă, de și șitia ce specializare  are Găbița și ce muncă prestează în schema de afaceri a Prințișorului. ( ¦) Cariera  Elenușei s-a declanșat o dată cu solicitarea lui Cocoș către Oprea, de a-i aranja intrarea. Acum, ea, fără studii, tânăra amărâtă de la țară ¦ și vorbind cu parteneru ™ lui de afaceri Gabriel Oprea, ce zice Cocoș? Băi, Oprea, tu ai relații peste tot, eu sunt un țigan amărât, bag-o și tu în politică. Chiar de n-are studii. Lasă că avem bani. Și uite așa îi făuriră o diplomă în Drept, la rapid, la Universitatea Dimitrie Cantemir , între 1992-1996, iar ulterior, Oprea, ca director la Colegiul Național de Apărare (2000-2001 și profesor  din 2001), i-a băgat și vreo 2 diplome de acolo. Mai precis, a urmat  cursurile Colegiului Național de Apărare, pe care le-a terminat cu o lucrare pe tema intereselor NATO în zona Mării Negre și Caucaz. Ce cunoștințe are în geopolitică, numai săracii arabi o mai șitiu… Și uite așa îi făcură un CV, mai cu bube, mai cu fața netedă, dar universitar. Toată țărășenia pleacă de la Restaurantul Trei Coco și. Dacă verificați, Gabriel Oprea a fost partener, în firme, cu Cocoș, dar pentru că trebuia să devină prefectul Capitalei (între 2002-2003) a trebuit să iasă din afaceri. Așa se leagă diplomele Udrei  cu funcțiile lui Gabriel Oprea. În 1997 i-a deschis Cocoș și un cabinet de avocatură, șipaga fiind, la data respectivă, de cca. 20.000 euro, dar pentru asta ar trebui luați la bani mărunți șiefii de la Baroul București, ei șitiu mai bine. Prin urmare, în biografie  apare ca avocat titular al Cabinetului Individual de Avocatură Udrea Elena Gabriela , din București – că de, geniul plescoian trebuia să presteze (ca de altfel și chiloțarul „Gabi fixative”, ajuns din căpitan de chiloți-izmene la Hotelul Agat, unde făcea trafic cu calcan, fix general de Justiție…). În plus, deoarece acum era plină de șitiință juridică, cum era odinioară plină de altceva, a fost puțin, între iunie 2004 și februarie 2005, consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, președinte al Comisiei Juridice și de Disciplină, din partea PNL – unde presta la data respectivă. În politică a împins-o Virgil Asztalos Măgureanu, care a dirijat-o către PSD, prin Cozmin Gușă. Apoi, a fost teleghidată către PNL, prin Varujan Vosganian. În 2002 a intrat în Partidul Național Liberal, iar în iunie 2004 a devenit consilier municipal din partea PNL. Pe 21 octombrie 2005 a demisionat din PNL, iar la 12 februarie 2006 se înscrie în PD – și începe ascensiunea fulminantă, sub atenta oblăduire a liderului de partid. La PD și, implicit, la Traian Băsescu a ajuns prin intermediul Mioarei Mantale. Lumea vorbește că această diva din Plescoi s-ar fi tăvălit și cu Varujan Vosganian, Paul Păcuraru, Sebastian Vlădescu, S.O. Vântu, C.P. Tăriceanu, Dinu Patriciu, Theodor Stolojan. Până în octombrie 2005, blonda de la Drept  a fost consilier de Stat la Administrația prezidențială, șief al Cancelariei prezidențiale, funcție deținută acum de Cătălin Avrămescu. În toamna anului 2005, ea a demisionat din funcția deținută la Președinție, invocând atacurile profund nedrepte  îndreptate asupra sa și a altor persoane care susțin lupta anticorupție, precum și faptul că nu dorește ca prin insinuările la adresa sa să devină o vulnerabilitate a demersurilor președintelui . În 13 aprilie 2005 apare în Academia Cațavencu  un interviu în care Elena Udrea este întrebată dacă este iubita lui Traian Băsescu. Răspunsul ei a fost: Știți de când aștept întrebarea asta? La întrebarea asta pot să vă răspund peste zece ani? . De și nu mai era consilier prezidențial, făcea vizite nocturne la Cotroceni, așa cum a dezvăluit Jurnalul Național , Președinția și SPP refuzând să explice scopul acestor vizite. Conform unor surse din Palatul Cotroceni, citate de presă, Elena Udrea intra foarte des în sediul Administrației prezidențiale, după ce și-a dat demisia din funcția de șief al Cancelariei prezidențiale. Sursele amintite susțin că, timp de un an, ea și-a păstrat chiar și biroul din vecinătatea cabinetului lui Traian Băsescu. Întrebată despre vizitele nocturne, blonda a răspuns sec: Nu comentez . Întrebat și el de ce ma șina Elenei Udrea intră noaptea la Palat, Traian Băsescu a spus sec: Spuneți o minciună. Confundați o ma șină cu o femeie. Eu n-aș face confuzia asta . Apoi a argumentat că a venit să alimenteze, că era combustibilul mai ieftin! În 30 noiembrie 2008, Elena Udrea a fost aleasă deputat. Restul e istorie. 