Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lidia Barac cere CSM sancționarea magistraților vâlceni

Ministrul de stat din Ministerul Justiției bagă pumnu-n gâtul judecătorilor

DECIZIE. Cu ceva timp în urmă, Lidia Barac, ministrul de stat din Ministerul Justiției a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sancționarea judecătorilor de la Tribunalul Vâlcea, care au decis că tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor încalcă Drepturile Omului. Reamintim că șase funcționari publici de la Primăria Voineasa și doi magistrați de la Judecătoria Bălcești au dat statul în judecată, pentru recuperarea tăierilor salariale,  iar  magistrații au dat câștig de cauză în ambele dosare. Pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, mai sunt alte zece dosare în lucru împotriva tăierilor salariale cu 25%.

În prezent, pe rolul instanțelor din România se află alte 83 de dosare, iar membrii Guvernului Boc au început să se gândească serios la faptul că este foarte posibil ca magistrații să decidă și în celelalte cauze restituirea banilor categoriilor de salariați cărora le-au fost diminuate drepturile bănești. Astfel, Lidia Barac a trimis o adresă CSM prin care cere, în termeni duri, tragerea la răspundere a magistraților care au decis că tăierea salarială de 25% este ilegală. Acțiunea sa a generat reacții din partea Uniunii Naționale a Judecătorilor(UNJR), a Asociației Magistraților din România (AMR), dar și a Asociației Procurorilor din România (APR), care la rândul lor, au cerut excluderea din magistratură a Lidiei Barac, pentru imixtiune în actul de justiție. ” Ca secretar de stat, parte a puterii executive, aveați obligația de a vă abține de la orice acțiuni ce pot fi resimțite ca mijloace de presiune, intimidare sau influențare, directă sau indirectă, asupra unor procese în curs de judecată. Aveați obligația de a vă abține de la orice acțiune ce ar putea crea părților temerea că nu vor avea parte de o judecată imparțială, independentă și în condiții de egalitate de tratament. Ca judecător, v-ați încălcat o obligație fundamentală: aceea de a apăra independența Justiției” , susține UNJR, care, printre altele, cere și demisia de onoare a Lidiei Barac. Pe de altă parte, Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România au lansat și ei un protest din care extragem câteva pasaje: ” ( ) Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România constată o gravă intruziune a puterii executive în actul de aplicare a legilor, atribut conferit de Constituție în exclusivitate puterii judecătorești. AMO și APM califică această solicitare ca o grava amenințare la adresa independenței puterii judecătorești, judecătorul fiind constrâns a se pronunța în cauzele supuse judecății, sub spectrul sancționării sale disciplinare. ( )Totodată, Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței puterii judecătorești, să ia poziție față de această cerere a Ministerului Justiției” , se arată în adresa asociațiilor mai sus amintite. Ministerul Justiției, speriat de magistrații vâlceni În rândurile de mai jos redăm câteva fraze din adresa secretarului de stat Lidia Barac înaintată CSM. ” Ministerul Justiției se declară îngrijorat de comportamentul profesional al instanțelor de judecată, care nesocotesc deciziile Curții Constituționale, erijându- și atribuții care aparțin legislativului, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat (…) În asemenea condiții, a accepta ca o instanță națională de drept comun poate statua în sens contrar celor reținute în cuprinsul unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională a României, interpretând acelea și norme și aceea și jurisprudență europeană, reprezintă un fenomen extrem de periculos pentru însă și existența statului de drept în țara noastră. Vă atașăm sentința civilă pronunțată de Tribunalul Vâlcea și vă informăm că, din evidențele Ministerului Justiției, până la data de 11.11.2010 s-au înregistrat un număr de 83 de dosare având ca obiect cereri formulate de personalul din sistemul justiției și sistemul penitenciar, ca urmare a diminuării veniturilor salariale în temeiul Legii nr. 118/2010. Dintre acestea, 49 de dosare se afla pe rolul tribunalelor. ( ) De asemenea, va informăm că până la acest moment au fost pronunțate două hotărâri de admitere de către Tribunalul Vâlcea, în data de 29.10.2010, în dosarul nr. 3167/90/2010, reclamanții fiind personalul auxiliar de la Judecătoria Bălcești și în dosarul nr. 3168/90/2010, în care reclamanții sunt judecători la aceea și instanță. ( ) În speranța că demersul nostru este susținut de dvs. având în vedere valorile esențiale puse în discuție în cauzele judiciare având ca obiect aplicarea dispozițiilor OUG nr. 71/2009 și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010, vă solicitam conexarea celor două lucrări și verificarea aspectelor semnalate într-o procedură de urgență” .

Replica

Ca urmare a cererii Lidei Barac către CSM vizavi de sancționarea magistraților care au dispus că diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor este ilegală, reprezentanții biroului de informare publică și relații cu mass-media a Tribunalului Vâlcea au dat o replică, din care aflăm că asemenea verificări aduc grave atingeri independenței și imparțialității judecătorului. ” În scopul exprimării punctului de vedere asupra sesizării formulate de doamna Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiției,  vă comunicăm în primul rând, că sesizarea Ministerului Justiției de declanșare a verificărilor prevăzute de art.45 alin.1 din Legea nr.317/2004, cu modificările ulterioare, nu cuprinde niciun indiciu cu privire la temeiul juridic al abaterii sau abaterilor pentru care se solicită verificările judecătorilor. Pe baza cuprinsului acestei sesizări, constatăm că verificările ar urma să vizeze efectiv soluțiile pronunțate de către instanțe în spețele deduse judecății, astfel cum sunt individualizate în sesizare. Având în vedere că verificările solicitate ar urma în mod evident să pună în discuție temeiurile de fapt și de drept ale soluțiilor pronunțate, apreciem că nu se pot declanșa aceste verificări de către Inspecția Judiciară, pentru următoarele argumente: obiectul verificărilor nu se încadrează în prevederile art.451 din legea nr.317/2004 acest obiect, respectiv temeiul de fapt și de drept al soluțiilor pronunțate poate fi pus în discuție numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege declanșarea unor asemenea verificări este de natură să aducă atingere independenței și imparțialității judecătorului, garantate de art.124 alin. 2 și 3 din Constituție și să creeze o presiune implicită asupra judecătorilor învestiți cu soluționarea acestui tip de cauze” , se spune în comunicatul de presă al Tribunalului Vâlcea.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU