Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 28 decembrie 2015

Foto: arhiva Vocea Valcii• Una peste alta, după un an, și-au luat țara înapoi • Nu ştim dacă mai trebuiesc probe pentru a arăta că românii aflaţi la vârful puterii îşi schimbă gândirea şi se lasă influenţaţi de interesele americane • Din Palm Beach, Iohannis a promulgat pensiile pentru parlamentari • Mai marele primar de la Ioneşti, Constantin Neagoe nu numai că încalcă legea, dar îi sfidează şi pe cei care sunt puşi să o apere şi să o aplice • Multe sunt semnele de întrebare pe care şi le pun românii

• Pe 22 decembrie, după 26 de ani, dictatorul și soția au fugit în Florida.

• Una peste alta, după un an, și-au luat țara înapoi: – cei 69 de demnitari cărora le-au crescut indemnizațiile cu 350%; – securiștii, care și-au primit pensiile speciale înapoi; – SRI, a cărui alocare bugetară va ajunge în 2016 cu 50% mai mare decât în 2014; – Plagiatorii din politică, care pot dormi liniștiți, fiindcă a fost desființată instituția care-i putea sancționa; – Marii infractori, care scapă repede din pușcărie scriind cărți științifice, iar statul se dă incapabil să le confiște averile; – Angajații Guvernului și Președinției, ale căror salarii au crescut cu 70%. Dacă am uitat pe cineva, îmi cer scuze.

• Nu ştim dacă mai trebuiesc probe pentru a arăta că românii aflaţi la vârful puterii îşi schimbă gândirea şi se lasă influenţaţi de interesele americane. Acum. Mai înainte, erau interesele turcilor, ruşilor și apoi a venit 22 decembrie 1989, iar interesele au fost ale celor care ne-au înlesnit intrarea în Uniunea Europeană (austriecilor, grecilor, francezilor, etc.). Azi, la modă sunt americanii. Îşi protejează investiţiile militare şi, pentru asta şi-au găsit „prieteni”. Dacă după 1945, pentru a intra în graţiile sovieticilor, româncele se căsătoreau cu ocupanţii de naţionalitate rusă sau bărbaţii români se căsătoreau cu basarabence, iată că roata s-a învârtit. Româncele caută să se căsătorească cu americani. Individa numită Cristina Paşca-Palmer a fost impusă pentru demnitatea de ministrul Mediului şi pentru că, printre altele, este măritată cu un ofiţer superior al armatei SUA – Tod Palmer, angajat al US Government. Funcţia actuală a acestuia la Bruxelles este de reprezentare din partea Guvernului Statelor Unite. Studiile doamnei ministru, în SUA, s-au intersectat mereu cu ale comandorului Palmer, urmând traseul său itinerat prin Washington, Djedah, Bruxelles, etc. Să le fie de bine, dar ar trebui să ne fie şi nouă un pic de bine! Va fi, oare? Competiţia măritişului cu americani a început, pentru că, iată, istoria se repetă.

• Din Palm Beach, Iohannis a promulgat pensiile pentru parlamentari. Nu le-a atacat la CCR, deși putea și avea motive. Nici PNL nu a atacat legea la CCR. Au făcut un pic de circ în plen, unde s-a votat cu mâna sus, ca să nu avem probe că și liberalii au susținut-o. Nu mai este nimic de spus. Ba da. A promulgat-o exact în ziua în care lumea era cu gândul la porc, să nu iasă iureș.

• Mai marele primar de la Ioneşti, Constantin Neagoe nu numai că încalcă legea, dar îi sfidează şi pe cei care sunt puşi să o apere şi să o aplice. După cum se ştie, în comunitatea vâlceană a apărut o nouă „castă”, cea a vânătorilor. Din reuniunea asta a „împuşcătorilor” fac parte parlamentari, politicieni, poliţişti, procurori, prefecţi, primari, dar şi indivizi din alte categorii sociale. Numărul braconierilor se poate confunda uşor cu acela al vânătorilor autorizaţi, pentru că nu cred că există vreunul care să nu fi împuşcat animale sălbatice în afara sezonului, în alte părţi decât în fondul de vânătoare autorizat, noaptea la adăpători, etc. Periodic, confidenţial, aflăm că unii dintre braconieri au fost prinşi sau reclamaţi dovediți, dar se fac anchete discrete (tot de vânători!), urmate numai de amenzi modice. Unul dintre braconierii de care vorbim, este primarul comunei Ioneşti. El şi-a făcut singur un fond de vânătoare, cumpărând în nume propriu peste 70 de hectare de pădure şi braconează fără frică, păzit de poliţişti şi apărat de procurori. Evident, vânători şi ei! Pe fondul lui de vânătoare, Neagoe a construit ilegal o cabană, un drum (prin pădure) pe care l-a şi asfaltat (1,3 km) şi a introdus curent electric aerian (printre copacii pădurii) FĂRĂ AUTORIZAŢII. Întrebat de un consilier despre autorizaţiile de construire ale acestora, într-o şedinţă a Consiliului Local, primarul a declarat că drumul i-a fost construit gratuit de firma care a asfaltat drumurile comunale, semn că nu i-a fost frică să vorbească despre mita primită. Căci, gratuitatea cu care se făleşte, se numeşte mită. Şi multe ar mai fi de spus, numai că nu are cine asculta sau aplica legea. El este deasupra Legii. Un control făcut de Curtea de Conturi Vâlcea, deşi s-a terminat de aproape două luni nu şi-a finalizat valorificarea. De ce? Cine îl protejează pe Neagoe, domnilor procurori?

• Multe sunt semnele de întrebare pe care şi le pun românii. Uite, spre exemplu, nu puţini sunt aceia care se întreabă de ce nu se găseşte contractul original cu Betchel? El a dispărut pe vremea când Dan Şova era ministru interimar al transporturilor, iar mama sa era avocatul firmei americane. Na, iar americanii! Să fi devenit americanii cotropitori şi românii au ajuns sclavii lor? Pentru că aşa se cam arată! Se spune că şefa DNA şi şeful SRI, vârfurile luptei împotriva corupţiei au dublă cetăţenie – română şi americană şi ne întrebăm de ce? Semne proaste viitorul are…

• Parlamentul pregătește deja legea pensiilor speciale pentru profesori și nu văd cine va avea curaj să se opună. Uite ce zic eu: tot sectorul de stat – de la securiștii regimului la tanti care face curat în școală – să ia pensii speciale, iar boii care muncesc la privat să le plătească. Ca să știm că suntem în capitalism.

• M-am săturat să trag ca prostul semnalul de alarmă și să mi-o iau de la postacii/ fanaticii lui Iohannis. Așa că e ultima oară când scriu ceea ce se cheamă “early warning”: vor să o schimbe pe Kovesi. Nu sunt deciși, dar vor… Doamna Prună, deloc inocentă, a lansat un balon de încercare. Dacă ieșea iureș, dădeau o dezmințire. Alegătorul e cu gândul la porc, așa că a ieșit bine… Repet, nu îi fac statuie lui Kovesi, da’ o să ne trezim la DNA cu unu ca Horodniceanu sau băietu’ cu facultate particuleră și master la SRI pe care l-au pus la ANI după ce a retras instituția din procesul cu Iohannis. Iar după asta, DNA va redeveni PNA-ul lui Amăriei. Somn ușor.