Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 21 iulie 2014

• Ermetismul care a cuprins Episcopia Râmnicului de când la conducerea Arhiepiscopiei Vâlcii a fost numit IPS Varsanufie Prahoveanu stârneşte nemulţumiri • Imaginile de la consultările de la Cotroceni pe tema reducerii CAS au făcut înconjurul şi deliciul internetului • Iată efectele „post-Petrescu” • Ponta este pe făraş! • Suntem pe cale de a demonta cele două comunicate de presă emise de Cancelaria Prefectului de Vâlcea

• Ermetismul care a cuprins Episcopia Râmnicului de când la conducerea Arhiepiscopiei Vâlcii a fost numit IPS Varsanufie Prahoveanu stârneşte nemulţumiri, atât în rândul clerului, cât şi în al mirenilor. Rânduiala cu care s-au obişnuit enoriaşii Râmnicului ]n biserica Domnului, a fost spulberată, lăsând loc la cleveteli, revolte şi vii nemulţumiri. Catedrala Episcopală, spre exemplu, era deschisă celor care îşi doreau întâlnirea spirituală cu Dumnezeu de la prima oră a dimineţii. Asta până când noul prelat venit de la Patriarhie a stricat obişnuinţa. Azi, arareori ea este deschisă, nemaivorbind că după amiaza nu te poti ruga decât în fața ușii închise. Drept urmare, în curtea Episcopiei este o mare tristeţe. Lumea nu mai ştie ce să înţeleagă. Exilarea episcopului PS Lovişteanu la catedrala Ostroveni, spune multe. Dacă ar fi să credem un preot vâlcean cu multă experienţă în domeniu şi multă spiritualitate, în Arhiepiscopie are loc „un joc popesc”. Nimic nu este ceea ce pare. PS Lovişteanu va fi numit Mitropolit de Banat (în BOR demult nu mai există democraţie şi înscăunarea ierarhilor se face prin ordinul Patriarhului Daniel şi nu prin vot) şi îi trebuia „activitate” la o Catedrală. Deci, el nu a fost sancţionat pentru turismul făcut prin țară până acum, ci… avansat. Mai umblă vestea, pe la colţurile Episcopiei, că aceasta va dispărea, locul ei fiind luat de o viitoare mănăstire: Mânăstirea Râmnicului, de parcă nu ar fi suficiente în judeţ. Nu ştim cât de mult va ţine cont noul arhiepiscop de semnalele transmise de enoriaşi şi preoţi prin presă, dar îl rugăm ca atunci când îşi face rugăciunea de seară să-şi roage superiorul din Ceruri să readucă credincioşii în Episcopia Râmnicului. Și să se întrebe de ce? Sunt tot mai puţini!

• Imaginile de la consultările de la Cotroceni pe tema reducerii CAS au făcut înconjurul şi deliciul internetului. Ar fi meritat să înconjoare planeta cu escală la Bollywood unde să poposească pentru un film lacrimogen cu doi tineri neînţeleşi, Ioana Petrescu – absolvent de Harvard, Ministrul Finanţelor în anul de graţie 2014, zisă madam Garlic, doamna Usturoi şi, mai nou, „doamna Investează” şi primul ministru al României, fost boschetar în gara Parisului, politrucul inventat, crescut şi furajat, hrănit cu ouă crude de la Cornu, de marele Năstase, Victor Ponta. Acum, dacă tot am zis-o, madam Petrescu, ia repetă după noi: eu investesc, el investeşte, ei investesc. Nu e nici „investeşte”, nici „investează”. Marş înapoi la şcoală, loază! Nu, nu la Harvard, la şcoala generală…

• Iată efectele „post-Petrescu”: * Universitatea Harvard i-a oferit Ioanei Petrescu 3 miliarde de dolari ca să declare că a terminat la Yale * Pentru ca dezastrul de anul acesta să nu se repete, anul viitor subiectele la BAC vor fi făcute de Ioana Petrescu * După întâlnirea de la Cotroceni, pe şantiere, apelativul Dorel, a fost înlocuit cu Petrescu

* De jenă, românii care aplică în acest an la Harvard spun că sunt bulgari sau unguri * După publicarea înregistrării cu Ioana Petrescu la Cotroceni, Universitatea Harvard şi-a schimbat profilul în Universitate Agricolă de Tractorism * Mircea Geoană insistă pe lângă Iliescu să-i retragă apelativul prostănac, pentru că Ioana Petrescu îl merită mai mult decât el

• Ponta este pe făraş! Cei 7 eurocenţi pe litrul de combustibil auto introduşi în forţă de Ponta, a adus deja nu un venit la buget ci o pierdere de 11.000.000 euro. Banii erau sortiţi construcţiei de autostradă în Teleormanul lui Dragnea. Acum vrea să-i mute la CAS să acopere cei 5% deficit bugetar. Toţi economiştii lui Ponta să răspundă acum pentru cele 11.000.000 euro pierdere. Crede Ponta că mai poate sta în faţa FMI cu astfel de rezultate? Ponta nu a venit din neant. Uitaţi-vă cât de mulţi ponta vedeţi pe stradă, la slujbă, oriunde întoarceţi ochii. El a atins doar un nivel foarte înalt de manifestare a mitomaniei, înşelătoriei pe faţă ca formă de a-şi ascunde incompetenţa, a tupeului golănesc de biped cocoţat peste noapte-n copac. Sunt o sumedenie de români care atunci când se uită la el îşi zic – uite că merge. Aceşti indivizi îşi vor apăra idolul, fiindcă e visul împlinirii lor. Şi vor vota cu două mâini, la câte trei secţii de votare. Ceilalţi, suntem cu dilemele … Cu gânditul… Cu cumpănitul… Şi după ani întregi în care am evitat asta, suntem şi cu bagajele făcute spre alte zări. O să-i lăsăm pe cei care merită din plin, să se bucure singuri de tot ce le va aduce Ponta 2015!

• „Nu există îndoială că statul pe teritoriul căruia s-a petrecut acest lucru poartă responsabilitatea acestei teribile tragedii”, a declarat preşedintele rus cu referire la prăbuşirea cursei MH17 a companiei Malaysia Airlines în estul Ucrainei, la aproximativ 50 km de graniţa cu Rusia. Avionul a fost lovit şi s-a prăbuşit în spaţiul aerian al Republicii Populare Donezk, sponsorizată de Rusia şi nerecunoscută de cineva, în care ruşii şi rusofonii deţin controlul politic şi de forţă. Când ne jucăm cu principiile internaţionale care garantează ordinea mondială şi încurajăm tembelii să se înstăpânească cu forţa asupra unor teritorii şi populaţii, plus propaganda proprie în favoarea lor, treaba devine responsabilă. Atunci, Rusia este vinovată de morţii din avionul polonez care s-a prăbuşit pe teritoriul lor. Ori pentru acel avion, ori pentru acest avion, Rusia, în frunte cu Putin, trebuie judecați pentru crime împotriva umanităţii.

• Marele adevăr al întâlnirii de la Cotroceni a ieşit la suprafaţă cu ocazia difuzării filmului reuniunii. N-am văzut nimic din bădărănismele şi mitocanismele invocate de Pisic. Ce dovezi trebuie să mai primiţi din spaţiul public ca să arătaţi şi să spuneţi, cu subiect şi mai ales predicat, că omul ăsta are mari probleme, are simptome bipolare schizoide. Adică, omu’ minte şi el în anumite limite, dar la el e problemă de psihic. Antonescu a zis că minte, Sârbu a zis că minte, Băsescu a zis că minte, câţi mai trebuie să zică?

• Suntem pe cale de a demonta cele două comunicate de presă emise de Cancelaria Prefectului de Vâlcea care au informat românii că Transfăgărăşanul este circulabil. Neadevărat. Nu se poate ca la acest nivel să aibă loc dezinformarea cetăţenilor în slujba cărora se află primul om al guvernului în judeţ. Dar o să vedeţi că se poate. Urmăriţi numărul viitor al ziarului nostru. Veţi avea ce citi!