Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 03 decembrie 2015

• Consilierii liberali din CL Râmnicu Vâlcea nu se potolesc • Noul premier a ajuns la faza în care trebuie să se ocupe si de problema prefecţilor numiţi de PSD • Succesul DICOT şi al SRI, cel cu arestarea teroristului româno-maghiar Beke Istvan, mi se pare al naibii de suspect • De un an de zile preşedintele Iohannis, repetitiv, ne spune că vrea guvernul său

• Consilierii liberali din CL Râmnicu Vâlcea nu se potolesc. Vor să-l schimbe, neapărat, pe viceprimarul Vasile Cocoş, acuzându-l, pe la colţuri, de neîmplinirile lor. În una din discuţiile private avute cu un astfel de consilier, l-am întrebat dacă au un singur motiv pentru care vor ei – „puternicii” din Consiliu – să-l dea jos din funcţie. Lovit în neputinţa gândirii sale, acesta a replicat: „Daţi-mi un singur motiv pentru care l-am mai menţine în funcţie”. Deşi încerc să evit comparaţia, nu cunosc în istoria neamului nostru decât atitudinea legionarilor care schimbau profesioniştii din funcţii doar pentru că aşa voiau muşchii lor, pentru că erau majoritari, pretutindenari. Oare ce vor să facă liberalii din administraţia municipiului Râmnicu Vâlcea? Dacă primarul Gigi Matei le-ar da ficăruia câte o lucrare din patrimoniul (construibil sau de întreținere) localităţii vocalilor consilieri, s-ar duce dracu’ majoritatea lor. Le este foame și asta le stimulează conștiința. Nu s-au speriat de DNA! Dacă domnii consilieri vor exemple concrete de pofticioşi, le vom da. Le avem. Mai multă seriozitate, băieţi!

• Noul premier a ajuns la faza în care trebuie să se ocupe si de problema prefecţilor numiţi de PSD. Teoretic apolitici, majoritatea prefecţilor sunt oameni cu legături puternice în acest partid. Prefectul de Vâlcea va fi printre primii dintre reprezentanţii Guvernului în teritoriu care urmează să fie înlocuiţi din cauza legăturilor politice. Dacă vă mai aduceţi aminte, noi i-am semnalat acestuia, public, numirea la Prefectură şi tot noi îl anunţam, primii, de mazilire. Nu ne bucurăm, totuşi, de pierderea sa, deşi ar trebui să facem chef, pentru că mult rău ne-a mai făcut şi mult ne-a mai dorit dispariţia din peisajul publicistic local! Ne-a “lucrat” pe la spate, fără să îşi dea seama că oficialii pe care a vrut să-i instige împotriva noastră ne apreciază şi ne sunt aproape. Numai că suntem îngăduitori cu nevinovaţii aflaţi în funcţiile cu căciula prea mare în care au fost impuşi. Astfel că soarta (şi de data asta!) i-a fost potrivnică domnului Nicu Cornoiu. Practica a dovedit că vâlcenii au nevoie de noi şi nu de el, deşi trebuia să o ştie încă de la începuturi, fiind numit DOAR cu delegaţie în funcţie. După cum se poate vedea, am avut răbdarea chinezului, aşezându-ne pe malul apei şi aşteptându-l pe individ să treacă plutind. După ce va elibera cancelaria din Prefectura Vâlcii, intrând în rândul muritorilor, nu va putea fi numit nici măcar subprefect, deoarece nu are statul de înalt funcționar public dar, conform legii, trebuie să i se asigure şi lui un post conform pregătirii. Cu siguranţă, va ajunge vânător prin munţii din nordul judeţului, că asta îi este meseria (doar ne-a vânat şi pe noi) şi ştie bine potecile fiarelor de acolo…

• Succesul DICOT şi al SRI, cel cu arestarea teroristului româno-maghiar Beke Istvan, mi se pare al naibii de suspect, pentru că îmi amintesc că, mai de mult, a fost prins un alt terorist, un anume Remus Văsuț, de 20 ani, din Ghioroc/Arad. Tânărul (din teribilism îşi despicase vârful limbii şi postase poza pe Facebook) vindea pocnitori în preajma sărbătorilor de iarnă. Pentru că era mai zăpăcit de felul lui şi, teoretic, putea să facă şi o bombă, că se pricepea la materiale explozive, a intrat în vizorul DICOT, care i-a trimis un agent sub acoperire. Un aşa-zis cumpărător de… bombă. Văsuț a crezut că are de a face cu un fraier care vrea să cumpere o bombă reală, aşa că, în bună tradiţie românească, s-a gândit să-l ţepuiască, adică i-a promis bomba, dar de dat i-a dat o pocnitoare mai mare, din aia de Crăciun. Provocat de agentul sub acoperire (care l-a instigat să producă bomba) şi cu naivitatea minţii de tânăr “neînțărcat”, a căzut în cursă, tocmai când preda cumpărătorului “bomba”. A luat 6 ani de închisoare şi, poate, este şi acum în detenţie. În timpul ăsta, Adrian Năstase care deţinea ilegal 320 cartuşe de vânătoare, cu o cantitate de material exploziv de 10 ori mai mare decât bomba lui Văsuț, a primit soluţie NUP. Cazul teroristului din Covasna, dacă nu cumva este o lucrătură DICOT şi SRI, ca să-şi justifice eficienţa antiteroristă, este prost gestionat, pentru că va face din acest ungur un erou al mişcării de rezistenţă maghiare din România. Nu cred că trebuia acuzat de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, pentru că aceasta este o infracţiune contra securităţii naţionale şi va duce la politizarea acuzaţiei, mai ales cât timp individul nu a şi amplasat, undeva, bomba. Cum ar fi procedat securitate ceauşistă în astfel de caz? Ohohooo… Apărea o prostituată care l-ar fi acuzat că a fost violată, iar alta apărea ca martor. Dosar beton, tipul lua 7 ani pentru viol, era decredibilizat ca “luptător pentru cauza maghiară” şi relaţiile interne româno-maghiare nu aveau de suferit. Care va fi efectul, acum? Toţi maghiarii din România, cu şovinismul lor caracteristic, vor vedea în acest tânăr un erou, un exemplu de urmat de alţi şi vor apărea acum destui tineri maghiari care, în lipsa altei perspective, să-i ducă lupta mai departe, pentru că niciodată, în istoria sa, statul român nu a fost aşa de slab la loviturile date din interior.

• De un an de zile preşedintele Iohannis, repetitiv, ne spune că vrea guvernul său. A înţeles că dacă n-ai guvernul tău, tai frunză la câini prin grădina Cotroceniului. Păi, aş fi vrut să văd ce ar fi realizat dumnealui dacă ar fi fost în locul preşedintelui Traian Băsescu, care din 10 ani de mandat a avut numai 3 ani guvernul lui şi majoritatea lui în Parlament. În rest, în 7 ani a avut împotriva lui atât guverne cât şi majorităţi demente, a suferit 2 suspendări. În plus, o armată mass-media care l-a tocat de dimineaţa până seara şi o ţară lăsată în curul gol de un guvern cretin, Tăriceanu, tocmai când era lovită de cea mai mare criză economică mondială din ultimii 80 de ani. Atunci să mai vorbească de ,,o altfel de politică”, elegantă, de salon, când se va bate cu vadimişti, hrebenciuci, fenechişti sau pacienţi ca Ghişe şi Calimente. Şi să mai pui şi justiţia pe picioare.

• Eu ţin să fiu corect faţă de parlamentarul liberal care se dă (iar?) la libertatea presei si o să-l tratez ca pe orice simplu cetăţean al ţării. Aşa că o să-i explic următoarele lucruri. Sancţiuni i se pot aplica şi celui care te înjură din presa on-line. Dacă un bloger sau un jurnalist online îl face, de exemplu, pe sensibilul parlamentar, dobitoc, politicianul, ca orice cetăţean, îl poate da în judecată pe individ şi, cu siguranţă, câştigă procesul, iar aceasta pe drept. A crea însă o lege specială, prin care să se instituie reglementări suplimentare pentru mediul on-line, reprezintă cenzură pe faţă. Una care vine direct din puțul gândirii domnului Prigoană, fost patron de presă care, pe când conducea cu toporul Realitatea TV, stătea dimineaţa la intrarea în redacţie şi, dacă vedea o fată cu fusta prea scurtă ori un băiat cu plete, nebărbierit sau fără costum de haine şi cravată, îl ruga să se prezinte la Serviciul Personal pentru desfacerea contractului individual de muncă.