În ultimele zile, avalanşa unor evenimente de o ciudăţenie indescriptibilă mă face să întreb dacă nu cumva ne aflăm în plin spaţiu kafkian. Am impresia că totul se petrece într-un tren prăfuit a cărei locomotivă, în loc să pornească odată şi-odată spre zări ceva mai rozalii, stă de mult prea multă vreme nemişcată pufăind fără sens aburi pe nări. E drept că la cârmă se află un mecanic cam începător care, colac peste pupăză, mai face şi pe neştiutorul în timp ce ortacii săi scot cu osârdie inconştientă buloanele care fixează calea ferată din faţa locomotivei. Nu-i vorba că şi conductorul, în loc să pună umărul la înlăturarea piedicilor, transmite telegrame disperate impiegaţilor din gările limitrofe şi înspăimântă călătorii trenului cu scenarii catastrofice cum ar fi deraierea iminentă sau alte asemenea năzbâtii. Se pare că celor din vagoane, nu le-a mai rămas decât să coboare din asemenea tren, să-şi ia apostoleşte picioarele la spinare şi să meargă fiecare încotro vede cu ochii. Şi uite-aşa vrând-nevrând se creează necesitatea apariţiei unui Moise care să-i conducă spre Ţara Făgăduinţei. Dar nu cumva totul a fost aranjat pentru ca lumea să accepte din nou un Om Providenţial? Şi cine-i acel Om? Cum poate fi aflat? Este unul din actorii scenei politice de azi (!) sau trebuie găsit un mic Dalai-Lama care abia peste 30-40 de ani atinge maturitatea? Dar preumblările celor conduşi de Moise n-au durat tot 40 de ani? Şi până atunci? Vom asista sideraţi în continuare la certurile şi păruielile din Piaţa Independenţei sau şi mai grav din faţa porților cancelariilor Nord-Atlantice?
S-ar putea ca atâtea întrebări retorice să irite dar nu mă pot abţine fiind eu însumi teribil de iritat. Prin 1990 îmi amintesc de cineva care ne-a bulversat de-a binelea cu proorocirea că nu ne vom reveni decât după trecerea a două decenii dar iată că a trecut mai mult de-atât şi minunea încă nu s-a produs. Din păcate nici în aşezările de sub munte lucrurile nu stau mai bine. Conductorul unui anume tren municipal se străduieşte să recupereze şi să facă uitată o perioadă mai jenantă prin care a trecut în primăvară însă indiferent de amploarea eforturilor lui este aşteptat la colţuri de tiraliori experimentaţi care trag în el din orice poziţie. Aşadar am serioase îndoieli asupra faptului că prezenta conjunctură va avantaja în vreun fel călătorii din această garnitură. Ce aşteptări sunt de la 2014? Ca întotdeauna mari, fără discuţie. Dar nu văd cum se vor împlini speranţele virtualilor călători fără să se ştie cu precizie care va fi numărul total de bilete vândute sau dacă se va mari sau nu preţul acestora. Şi colac peste pupăză 2014 este şi anul în care trebuie să se trimită reprezentanţi pentru călătoriile cu Expresul European, dar mai ales să se stabilească cine va fi conductorul trenului pentru anii ce vor urma. Lupta va fi acerbă (ultimele evenimente tind să egalizeze şansele), va curge mult sânge (lipsa donatorilor este acută), se vor oferi o mulţime de bilete de favoare (plătite mai târziu foarte scump), vor fi împânzite toate gările cu indicaţii care de care mai aiuritoare pentru ca nimeni să nu mai ştie în ce tren să urce şi încotro să meargă. Pe scurt mă tem că foarte mulţi se vor afla în situaţia Cetăţeanului Turmentat şi ca urmare, pe un astfel de culoar, să se strecoare un conductor care îi va îngenunchea pe toţi definitiv… Cu toate astea, eu rămân un optimist incurabil care crede că mai rău de-atât nu se poate! Ce ar spune însă pesimiştii? Orice asemănare cu situaţia actuală de pe la noi este probabilă dar nu posibilă! Sau invers? Sau şi una şi alta? Îmi pare rău dar nu ştiu să vă spun mai mult…