Pentru alegerile prezidenţiale din iarna acestui an, teoretic, candidatul dreptei are cele mai mari şanse în turul doi, într-o confruntare cu Victor Ponta. Dar dihonia care bântuie partidele de dreapta va micşora şansele acestui candidat misterios. Deşi Klaus Iohannis ar avea cele mai multe şanse într-o confruntare cu Victor Ponta, candidatul PSD, conform unui studiu Inscop publicat în preajma alegerilor europarlamentare, realitatea din teren a suferit modificări în ultimul timp. Propaganda comunistoidă a lansat un atac subtil la adresa candidatului prezumtiv al dreptei reunite – Klaus Iohannis, afirmând că „neamţul” este mai bun la Cotroceni decât orice alt candidat al dreptei reunite, scoţându-l în decor pe Crin Antonescu, fostul lor tovarăş în USL, şi candidatul Uniunii la preşedinţie. Acest lucru a stârnit furia simpatizanţilor fostului lider al PNL, a naţionaliştilor şi a indivizilor cu drept de vot şi cu creierul spălat de Antena 3. Mă deranjează cumplit cum pun „analiştii politici” social democraţi problema. Este greşit. Iohannis este şi el român ca şi contracandidaţii săi şi, la temă, nemţii din ţara noastră nu sunt mai buni decât românii, şi nici invers. Fiecare are părţile lui bune şi părţile lui proaste.
Să fim raţionali. Nu chemăm nemţii să ne facă ordine în ţară, ordinea ne-o putem face şi singuri. Nu schimbăm politica aducând un neamţ în fruntea ţării. Nici în 1866 nu au fost adusă familia de Hohezoller pentru a face ordine în ţară, nu ăsta a fost scopul sau argumentele celor care au pledat pentru aducerea unei monarhii străine la conducerea ţării. Nu schimbăm nimic cu Iohannis, schimbăm doar cu mintea noastră. Nu avem nevoie de nemţi, unguri sau turci la conducere, avem nevoie de oameni cu altă mentalitate. Iar aici nu contează naţionalitatea, poate fi de orice etnie, culoare sau religie. Important este ce gândeşte şi cum gândeşte acel politician care candidează pentru o anumită funcţie.
Ziariştii de casă ai Stângii, puşi pe ridiculizat posibila candidatură a Dreptei, întreabă, la mişto, de ce să alegem un neamţ când putem să punem un grec în fruntea ţării? Grotesc. Aluzia are trimitere directă la grecoteiul liberal Tăriceanu care şi-a anunţat şi el candidatura din partea unui partid neînregistrat în Registrul Partidelor Politice din România şi neoficializat încă. Apoi, tot servilii din presă, continuă, afirmând că nici măcar Eminescu nu pomeneşte de nemţi însă, zice în Scrisoarea III-a: «Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire/Toate mutrele acestea sunt pretinse de român, Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!». Tăriceanu îşi urmează, consecvent nevoie mare, traseul absurd al liberalului lipsit de obiectul furtişagului politic original. Şi ca să se revanşeze, cinstit, se face frate cu marele frate de la răsăritul falimentului mioritic şi ne ia de fraieri la maxim. Dar nu casa de sticlă este neutila politicii liberale de pe lângă indolenţa planificat socialistică, ci însăşi mesajul dojenitor matern pe care-l stârneşte propaganda şi-l universalizează ilustra noastră presă de care amintesc. Pe scurt, marele maestru al căsătoriilor repetitive, respectiv al realizării liberale pe front roşu recunoscut, e hotărât să dea lovitura de moarte tuturor hamesiţilor politici, publici şi bugetofagi, în nota sa personal originală. Conştiinţă, responsabilitate, viziune pentru viitor, discernământ – vax albina. Trăim în ţara guvernată de prezumţie şi administrată de senzaţie, la care adaug cu tristeţe şi analiza presei noastre conjuncturaroase. Chestie de shik, de stil şi de necesităţi obiectiv raportate la mogulul de serviciu cu diurnă. Pentru că, dacă intrăm în obiectiv mai adânc, frige teribil: conştiinţa, deontologia şi atitudinea demo tot de la banii mogulului pleacă! Iar moguli sunt mulţi pe câmpia presei din toată ţara…