Acasă Monden VALERIU ZGONEA îşi face AMANTA femeie cinstită

VALERIU ZGONEA îşi face AMANTA femeie cinstită

curentul
valeriu zgonea si cea de-a doua sotie

curentul Colegul lui Mihai Viteazul, l-am nominalizat aici pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea îşi pune pirostriile în cap, chiar de ziua Americii pe 4 iulie, naşul său fiind Stelian Nistor, om de afaceri asociatul lui Boris Golovin (fost ofițer GRU), la rândul lui omul lui Oleg Deripraska în România. Informaţia a fost oferită de jurnalista Adriana Duțulescu, iar nunta va avea loc la Palatul Snagov. Cea care îi va deveni soţie la bine şi la rău este chiar consiliera sa de la Camera Deputaţilor, Laura Bumbu, femeie cu care Zgonea trăieşte de câţiva ani.

Valeriu Zgonea are un trecut amoros zbuciumat pentru că în timp ce era căsătorit cu prima sa soţie, Cristina, mai avea o amantă, Carmen, şi în timp ce trăia cu Carmen ca şi soţ şi soţie, Zgonea se iubea şi cu Laura, actuala mireasă, în timpul liber. Cu cele două soţii are câte un copil. Se pare că această ultimă dragoste e mare rău pentru că Zgonea şi-a luat iubita cu el în mai multe deplasări externe, pe banii Camerei Deputaţilor.

Deşi este un tip instabil emoţional, Zgonea este totuşi generos. Acesta a reuşit să-şi angajeze ambele soţii la Autoritatea de Supraveghere Financiară, acolo unde se ştie că salariile sar de câteva mii de euro pe lună.

Iată ce scria însă România Liberă în 2008 despre nașul lui Zgonea: Stelian Nistor este asociat într-o firmă de transporturi cu Boris Golovin, fost ofițer GRU, reprezentant în România al oligarhilor ruși Oleg Deripaska și Igor Ziuzin. Ziuzin controlează grupul OAO Mechel din care fac parte COS Târgoviște și Industria Sârmei Câmpia Turzii, iar al doilea este un prieten al lui Vladimir Putin, interesat la un moment dat să preia Daewoo Craiova.

Chestionat de România Liberă, Nistor a recunoscut asocierea cu Golovin, explicând că o firmă la care este el acționar este acționară la la o firmă de-a acestuia. „Ce afaceri să avem? Poate de spionaj”.

Boris Golovin a recunoscut și el pentru România Liberă că este în România reprezentantul lui Oleg Deripaska. De asemenea a recunoscut că a lucrat la GRU: „Si dacă am lucrat ce? E o poveste. O poveste frumoasă”

Oleg Deripaska are o avere estimată în 2015 la 5,5 miliarde de dolari și deține cea mai mare companie de prelucrare a aluminiului din lume. Este un apropiat al lui Vladimir Putin, deși în 2009 liderul rus l-a forțat printr-o descindere la uzinele de aluminiu ale oligarhului să redeshidă producția, în urma protestelor muncitorilor.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.