Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O româncă este regina dulciurilor în Italia

Românca Mădălina Pometescu, stabilită în Italia, a câştigat concursul TV „Bake Off Italia”, un fel de Master Chef pentru dulciuri. Stabilită în Italia de când avea 10 ani, căsătorită cu un italian şi fericita mămică a unei fetiţe superbe pe nume Giulia, Mădălina i-a gata pe juraţi cu deserturile sale fabuloase, care nu doar că arată bine, ci au şi un gust excelent.

Mădălina Pometescu a afirmat, într-un interviu, că a avut dintotdeauna o pasiune pentru dulciuri, dar, până acum doi ani, nu a preparat nici măcar o tartă. Apoi, din dorinţa de a fi o mamă care pregăteşte torturi în casă, a încercat. Astfel, a descoperit că are şi talent sau cel puţin un instinct puternic în acest domeniu. „Nu reuşesc să urmez toţi paşii unei reţete până la final, întotdeauna fac anumite schimbări”, a explicat aceasta pentru Vanity Fair. „Mi-am dorit să ajung în finală, dar nu credeam că aş putea câştiga. De asemenea, m-am pregătit psihologic pentru înfrângere”, a mai spus Mădălina în acelaşi interviu.

„Nu voiam să fiu una dintre acele concurente care plânge în momentul eliminării din concurs. Şi când au pronunţat numele câştigătorului eram atât de concentrată să nu mă emoţionez încât aproape nu mi-am dat seama că l-au pronunţat pe al meu”, a completat aceasta. Întrebată cum a fost să participe la o astfel de emisiune, Mădălina Pometescu a răspuns: „A fost o experienţă extraordinară, chiar dacă pentru mine televiziunea era un mediu necunoscut. A fost o competiţie curată. Singurul lucru care mi-a displăcut a fost că am stat timp de 25 de zile departe de fiica mea (Giulia, în vârstă de 5 ani) şi de partenerul meu de viaţă”. De asemenea, aceasta a afirmat că visul ei este de a deschide propria cofetărie şi şi-ar dori să realizeze o emisiune TV în care să pregătească dulciuri pentru copii.