Reacţiile lui Mircea Badea faţă de motocicliştii care au organizat proteste în faţa studioului sau improvizat de la Antena 1 au generat reacţii numeroase din partea comentatorilor, dar şi a politicienilor români. Una dintre cele mai tranşante reacţii îi aparţine Narcisei Iorga, membră a Consiliului Naţional al Audiovizualului, care îi transmite vedetei de televiziune că nu este OK cum procedează.
„Domnule Mircea Badea, nu e ok. Pentru astfel de gesturi şi ameninţări, inclusiv cu o armă albă, o persoana oarecare poate fi reţinută, chiar daca există un singur martor. Dvs. le-aţi făcut într-o emisiune de televiziune. Aceste gesturi şi ameninţări nu sunt un pamflet!” a scris Narcisa Iorga.
Narcisa Iorga a mai evocat un alt eveniment, în care a fost implicat Mircea Badea, atunci când acesta a venit la CNA alături de mai mulţi colegi şi a obţinut prelungirea licenţei de emisie a postului pentru încă nouă ani. Şi atunci, Narcisa Iorga a votat împotrivă.
„La CNA, aţi fost însoţit de multe vedete ale Antenei 3. Vor fi prezente şi pe marginea ringului, să vă facă galerie atunci când vă veţi întâlni cu motociclistul? Adrian Ursu, de exemplu. Poate transmiteţi şi în direct evenimentul. Ediţie specială, audienţă maximă. Dvs. sunteţi realizator de televiziune şi din această postură aţi adresat ameninţări unei persoane, aţi ridicat o bâtă din iarbă şi v-aţi îndreptat către sosea, aţi arătat semne obscene „de la măsuţa” si de pe trotuar. Vedeţi de ce nu e ok, domnule Mircea Badea? Nu pentru asta eliberează CNA licenţe audiovizuale. Ele sunt nişte documente ale statului român fără de care dvs. nu puteţi să faceţi televiziune. Argumentul cu investiţia privată nu ţine. Nici cel cu telecomanda care te ajută să schimbi canalul. Aveţi nişte obligaţii atunci când primiţi licenţa de la CNA, iar printre ele nu se regăseşte bătaia în ring a unui realizator TV cu un om de pe strada, care a fost mai întâi ameninţat”.
Lasă un comentariu