Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Moment emoţionant la show-ul ANTRACT

• declaraţie de dragoste surprinzătoare a solistului Paul Radu (Paur)

Moment emoţionant la spectacolul aniversar ANTRACT „Amintiri din viitor”, care a avut loc joi, la orele 20.00, în sala cea nouă a Consiliului Judeţean Vâlcea. „Chitara va plăti facturi” este melodia care l-a emoţionat şi i-a amintit lui Paul momentul când a dobândit prima chitară. Mama lui, prezentă în sală, la spectacol, a fost cea care i-a cumpărat prima chitară în ciuda faptului că ea nu credea că va face o carieră muzicală. Înainte de a cânta melodia, Paul i-a făcut o declaraţie de dragoste mamei sale: „Ca orice copil, mi-am iubit mama în mod natural, necondiţionat. Mama mi-a cumpărat prima chitară, după ce a văzut câtă dorinţă zace în mine de a cânta. Acum, stau aici în faţa dvs., îmbrăcat după ultima modă, cu freza asta ridicolă şi îi spun mamei mele că acum, ca adult, o iubesc mai mult decât orice şi sunt mândru să-i spun că această chitară plăteşte facturi” – a spus Paul Radu, în faţa unei săli arhipline, care l-a aplaudat frenetic.

La final, Paul a adăugat că, de fapt, chintesenţa acestui cântec se reduce la câteva cuvinte: „Urmează-ţi visul! Nu înceta niciodată să crezi în visurile tale!”

Foto: www.onepicture.ro