Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Beyonce a primit opt nominalizări la MTV Video Music Awards 2014

Cântăreaţa americană Beyonce a primit cele mai multe nominalizări – opt – la MTV Video Music Awards 2014, conform site-ul revistei People.

Gala MTV Video Music Awards 2014 va avea loc în complexul The Forum din oraşul Inglewood din California pe data de 24 august a.c. Gala MTV Video Music Awards este o ceremonie care se adresează în special tinerilor, fiind considerată un eveniment mult mai extravagant decât alte gale din industria muzicală, precum tradiţionala gală a premiilor Grammy, şi preferă să evidenţieze videoclipurile din spatele unor piese. Totodată, câştigătorii sunt recompensaţi cu un trofeu mai puţin obişnuit – o statuetă a unui astronaut denumit „Moonman”.

Cântăreaţa americană Beyonce, în vârstă de 32 de ani, va concura printre altele la categoriile „cel mai bun videoclip al anului”, „cea mai bună cântăreaţă” şi „cea mai bună coreografie”. În topul artiştilor care au primit cele mai multe nominalizări urmează Eminem şi Iggy Azalea care vor concura fiecare la şapte categorii.