Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tinere din Vâlcea, racolate de reţeaua ANACONDA din Sibiu

După 7 ani, liderii celebrei rețele ANACONDA din Sibiu, care a traficat zeci de tinere în Spania au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 și 5 ani. Traficanţii au fost trimişi în judecată pentru aderare la grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism, multe tranzacții fiind făcute în barul de streptease Anaconda.

Condamnaţi definitiv după decizia Tribunalului Bucureşti, cei 5 sibieni au fost reţinuţi şi conduşi în arestul IPJ Sibiu.

Liderul grupului, Ioan Turcu, a fost condamnat la 5 ani de detenţie, fiind găsit vinovat de lipsire de libertate şi proxenetism. Ceilalţi inculpaţi din dosar au fost condamnaţi la câte 3 sau patru ani pentru proxenetism.

Anchetatorii şi mai apoi magistraţii au stabilit că rețeaua „Anaconda” racola zeci de tinere din Sibiu, Alba si Vâlcea, care proveneau din medii sarace si pe care, sub promisiunea unui loc de munca bine platit în strainatate, ca ospatar, barman sau dama de companie. Faptele s-au petrecut în perioada 2002 – 2005. Când ajungeau în Spania, tinerele erau constrânse să se prostitueze în cluburi de noapte. Banii de pe urma prostituţiei ajungeau în buzunarele proxeneţilor.