Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto rfi.ro

DECIZIE: PIEDONE, fără CONTROL JUDICIAR, fără cauţiune şi fără SECHESTRU

foto rfi.roCristian Popescu Piedone, fostul primar al sectorului 4, a scăpat de controlul judiciar dispus pe numele său, în dosarul tragediei de la Colectiv. Decizia aparţine Tribunalului Bucureşti, care a admis vineri, contestația depusă de fostul primar al sectorului 4 la decizia DNA.

De altfel, conform deciziei magistraţilor, Piedone a scăpat şi de plata cauţiunii de 1,5 milioane de lei, precum şi de sechestrul pus pe bunurile sale.

La mijlocul lunii decembrie, DNA a decis că fostul edil trebuie să plătească o cauțiune de 1,5 milioane lei, iar pe 29 decembrie 2015 acesta a depus drept garanție un imobil și vehicule de epocă.

Acuzat iniţial de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv, Piedone a aflat că procurorii DNA au extins urmărirea penală și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul său pentru fals intelectual și abuz în serviciu.

Anchetatorii au reţinut că în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord și o autorizație de funcționare necesare desfășurării activității de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).

Piedone a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2015 împreună cu două funcționare din Primăria sectorului 4 — Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele fiind acuzate de complicitate la abuz în serviciu, însă ulterior cei trei au fost eliberați.