Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ DĂ UNDĂ VERDE LEGII ANTIFUMAT

Judecatorii CCR au decis: LEGEA ANTIFUMAT ESTE CONSTITUTIONALA. Urmatorul pas, este promulgarea de catre Presedintele Romaniei Klaus Iohannis.

Dupa promulgare, este publicata in Monitorul Oficial si la 45 de zile de la publicare, LEGEA INTRA IN VIGOARE.

Legea interzice fumatul in spatii publice inchise, deci in institutii, la locul de munca,dar si in curtea scolilor, a spitalelor, in locurile destinate protectiei si asistentei copilului. in locurile de joaca pentru copii, la patinoar, la piscina, in mijloacele de transport in comun, in restaurante, cafenele sau cluburi. Sunt interzise chiar si tigarile electronice. Cine vrea sa fumeze va trebui sa iasa afara.

Legea interzice si comercializarea produselor din tutun in unitatile de invatamant de stat si privat si in cele sanitarere precum si vanzarea la bucata a tigaretelor si a tigarilor de foi.

Persoanele fizice, pentru nerespectarea legii, pot sa primeasca o amenda contraventionala de la 100 la 500 de lei.

Persoanele juridice care nu respecta legea sunt sanctionate cu amenda contraventionala de 5000 lei la prima abatere, cu 10000 lei si cu suspendarea activitatii pana la remedierea situatiei, la a doua abatere.O noua contraventie este sanctionata cu 15000 lei si cu inchiderea unitatii.