Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O educatoare de grădiniţă s-a transformat din agresoare în agresată

La Grădiniţă nr. 9 din Galaţi educatoarea Iuliana Caluian a pedepsit doi copii din grupa mare dându-i cap în cap. Sergiu Brighidin, tatăl unuia dintre copii, aflând ce s-a întâmplat, a venit la grădiniţă să-i ceară socoteală cadrului didactic. Părintele supărat, a tras-o de păr pe educatoare, dar după aceea, amândoi au recunoscut că au greşit, şi-au cerut scuze reciproc şi astfel conflictul s-a încheiat.

Cu toate că educatoarea nu a anunţat conducerea nici cu privire la agresiunea ei asupra copilului şi nici de cea a părintelui asupra ei, imaginile de pe camera de supraveghere au dat-o de gol.

Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Poliţia au pornit o dublă anchetă, oamenii legii autosesizându-se în lipsa unor plângeri şi vor decide sancţiunile pe baza imaginilor video de pe camera de supraveghere.