Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) acuză Guvernul de batjocură față de elevi, și solicită ferm să nu aprobe proiectul de ordonanță de urgență ce pune în pericol accesul elevilor la educație
Miercuri, 12 mai a.c, Ministerul Educației a publicat un nou proiect de ordonanță de urgență privind modificarea Legii Naționale nr. 1/2011, față de care asociațiile de elevi au protestat vehement la începutul anului.
Proiectul de ordonanță conține prevederi contradictorii care vor avea ca efect eliminarea gratuității la transportul județean al elevilor și înlocuirea acesteia cu decontarea transportului. Astfel, în loc ca elevul să primească abonamentul în mod gratuit, acesta va fi nevoit să îl achiziționeze din sumele proprii, urmând ca suma de bani să îi fie decontată parțial de către unitatea de învățământ. În acest sens, se pleacă de la premisa că elevii stau pe un munte de bani și nu vor avea probleme în achiziționarea biletelor/abonamentelor, , condamnând astfel elevii cu o situație materială precară la abandon școlar, după pierderile suferite deja de pandemie.
Mai mult, trecerea la procedura de decont conduce la impunerea unor tarife maximale ce intră în contradicție cu legislația națională și europeană în vigoare. Astfel, naveta elevilor va ajunge să fie decontată parțial sau deloc, fapt materializat deja în trecut prin HG 863/2016. În ciuda faptului că Legea 226/2020 prevedea acordarea gratuității la transportul județean, Consiliile Județene nu au pus în aplicare legea din cauza Ministerului Educației, care nu le-a prevăzut sume de bani în bugetul de stat și după le-a transmis că va modifica legislația, astfel s-a ajuns încălcarea generalizată a drepturilor tuturor elevilor din țară timp de mai bine de un an.
Asociațiile de elevi din țară critică ferm această măsură și consideră că actuala conducere îngreunează trecerea transportului elevilor într-unul gratuit și susțin că Ministerul Educației face tot posibilul ca elevii să nu poată beneficia de transport gratuit așa cum prevede legea la momentul actual, motivul real fiind acela că autoritățile nu vor să investească în educația elevilor, Guvernul promovând o politică de austeritate
Amintim faptul că în luna martie a anului acesta, reprezentanții elevilor au protestat în fața Ministerului Educației împotriva aceleiași măsuri. În timpul protestului, Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a ieșit pentru a discuta cu elevii, discuție din care a reieșit lipsa sa de interes, refuzând să coopereze în vederea rezolvării problemei. Deși în urma protestelor Ministerul Educației și totodată Guvernul, renunțaseră la ideea unei ordonanțe, se pare că intenția acestora de a bloca transportul elevilor a rămas în realitate.
Încă din 2016, reprezentanții elevilor s-au aflat într-o luptă constantă pentru asigurarea reală a accesului la transportul județean pentru elevi. În urma a zeci de greve, proteste, pichetări și presiuni, problema ajunsese la o rezolvare, materializată prin Legea 226/2020, lege realizată împreună cu asociațiile de elevi. Totuși, au fost găsite pretexte pentru încălcarea ei, cum ar fi lipsa unor “norme de aplicare” sau “neprevederea fondurilor bugetare”.
Solicităm ferm guvernanților să nu adopte proiectul de ordonanță, având în vedere acțiunile efectuate de către reprezentanții elevilor ce subliniază importanța respectării Legii 226/2020 care asigură accesul gratuit la transport pentru elevi.
“Elevii care plătesc sute de lei pe lună și care au făcut eforturi pe toată perioada liceului au avut de suferit de pe urma tuturor decidenților care, în toți acești ani, au fost lipsiți de asumare. Nu mai putem aștepta ca fiecare ministru în parte să vină cu câte un proiect de OUG, ca fiecare legislativ să modifice prevederile legale și să nu se întâmple nimic. Au avut de pierdut toți elevii din mediile dezavantaje și vor avea în continuare dacă aceștia rămân doar niște cifre pentru cei din Ministerul Educației. Care este motivul real pentru care nu vă doriți aplicarea legii? Asumați-vă greșeala, domnule ministru! Nu ați pus banii pentru transportul elevilor în buget pentru că nu vă pasă de elevi!”-Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC
“Faptul că decidenții se învârt în jurul aceleiași premise, deși decontul s-a dovedit inaplicabil este alarmant. Dacă acest proiect de OUG intră în vigoare nu numai că va lăsa elevii navetiști fără acces la educație, dar va fi o dovadă de ipocrizie din partea autorităților. Așadar, solicităm guvernului să nu aprobe acest proiect ce, cu siguranță, va duce la creșterea ratei de abandon școlar. ”-Ana-Maria Groza, președinte AEBI
”Dreptul la educație include dreptul la transport gratuit. A le cere elevilor să acopere singuri costurile de transport, cu promisiunea că, la un moment dat, își vor primi înapoi banii nu reprezintă o soluție. Consecințele acestei ordonanțe vor afecta în mod considerabil elevii români, mai ales acum, când după un an și jumătate de predare online, aceștia încep să se întoarcă la școală. Astfel, solicităm ferm guvernanților să nu adopte acest proiect nociv tuturor elevilor navetiști.” – Matei Canavea, președinte AVE,
Pare că transportul elevilor reprezintă un subiect de glumă pentru decidenți, care aruncă o atitudine de ,,faceți voi cumva” în carca elevilor navetiști. Se văd a fi ignorate urmările pe care introducerea acestui proiect de OUG le va avea. Prin adoptarea lui va fi vizibilă mai mult decât oricând inegalitatea pentru copiii din mediile slab dezvoltate sau din familii cu probleme de tip financiar.Din lipsă de resurse, aceștia vor fi obligați să renunțe la școală, lucru care va crește rata abandonului școlar cu procente deosebit de mari.Solicităm guvernului să nu adopte acest proiect, tocmai pentru a evita consecințele, clar daunătoare pe care sistemul de învățământ românesc le va resimți ulterior -Cristina Miculaiciuc, președinte AEM
„Transportul elevilor a ajuns să fie un joc al decidenţilor în care par să paseze mingea cu vina de câțiva ani, de la nivel național, la nivel județean și local. Dezinteresul pentru educaţie va produce efecte negative pe termen lung: abandon școlar și absenteism. Dacă acum, pe termen scurt, această decizie este privită doar din punct de vedere economic, solicităm guvernanților să analizeze tot pe această cale ceea ce această ordonanţă o să genereze: lipsa viitorilor specialiști care ar putea fi pregătiți prin educaţie la integrarea pe piața muncii. Elevii defavorizați riscă să abandoneze sistemul care nu le oferă egalitate de șanse. Prin această ordonanţă ar avea accesul îngrădit la educaţie, căci condițiile stabilite conduc doar la inechitate și accentuează în mod clar discrepanţele sociale.” -Ioana Nunu, președinte AEBc
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR
AVE este unica asociație independentă de elevi din Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, AVE asigură protejarea drepturilor acestora, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și prin colaborarea cu celelalte asociații din România, AVE reușește treptat sa obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale de acoperire: Igienă în Școli, Burse Școlare, Transportul Elevilor și Regulamentele Școlare.
Lasă un comentariu