Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Şoferi beţi, prinşi în zona Horezu

Sâmbătă, 8 noiembrie a.c., doi şoferi au fost prinşi la volan în stare de ebrietate, în zona Horezu. Este vorba despre Claudiu L. – 59 de ani, care circula pe raza localităţii Bărbăteşti, având o alcoolemie de 0.58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, şi Ovidiu N., de 35 ani, din oraşul Horezu, a fost prins conducând un autovehicul pe DN 67, având o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin 1 Cod Penal.