Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Amenzi de aproximativ 90.000 lei date de polițiștii vâlceni în minivacanța de Paște

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au acționat în perioada 14 – 17 aprilie a.c., pe drumurile publice din județ,  pentru combaterea și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente, respectiv abateri ale pietonilor, nererespectarea regimului legal de viteză, depășire neregulamentară și consumul de băuturi alcoolice și alte substanțe interzise la volan.

Astfel, polițiștii au verificat 620 de autovehicule, au legitimat 685 de persoane, au efectuat 324 de testări de alcool și droguri, iar pentru abaterile depistate au aplicat 319 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 90.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate, 73 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 18 pentru depășire neregulamentară, 9 pentru abateri ale pietonilor, 33 pentru abateri ale bicicliștilor, 2 pentru abateri motocicliști,  2 pentru consumul de băuturi alcoolice la volan, 2 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni și 180 pentru alte nereguli.

Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 53 de persmise de conducere (22 pentru viteză neregulamentară, 18 pentru depășire neregulamanetară, 2 pentru consumul de alcool la volan, 2 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni și 9 pentru alte abateri).

De asemenea, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Exemple:

La data de 14 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 22 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autovehicul în municipiu, într-un mod agresiv.

În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive cocaină și ketamină, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabiliriii substanțelor psihotrope în organism.

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

  •  

În cursul zilei de ieri, un bărbat în vârstă de 67 de ani, a fost surprins în trafic de către polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Lăpușata, în timp ce conducea un autoturism în comuna Zărnești, aflându-se sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valorea de 0, 83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest sens, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabiliriii concentrației alcoolice în organism.

Polițiștii, au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.