Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţiştii au CONFISCAT 165 de litri de VIN

Acţiune de amploare a poliţiştilor din Horezu, care au vizat combaterea evaziunii fiscale şi a comercializării ilegale a produselor de panificaţie, cereale, alcool şi ţigarete. Cu această ocazie au fost date 6 amenzi în valoare totală de 3860 lei.

De asemenea, poliţiştii au confiscat cantitatea de 165 litri de vin, aflat în bidoane de plastic în volum de 5 litri, 3 litri şi 2 litri, precum şi cantitatea de 24,8 kg de cereale. „A fost depistat D. Ion din Rm. Vâlcea care avea expusă la vânzare în târgul din Horezu cantitatea de 165 litri lichid ce pare a fi vin, fără a deţine acte de provenienţă, fiind sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 1 lit. e din legea 12/1990 republicată, iar marfa a fost confiscată pentru a fi valorificată” – se arată într-un comunicat al Poliţiei Vâlcea.