Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HOŢI din DRĂGĂŞANI, băgaţi după gratii

Poliţiştii din Drăgăşani au muncit zile-n şir pentru a afla cine-s hoţii care „fac prăpăd” în oraşul „dintre vii”. Zeci de furturi au fost semnalate în perioada 28 august – 15 septembrie 2014, iar oamenii legii nu reuşeau să dea de urma infractorilor. Până zilele trecute, când poliţiştii au reuşit să descopere că hoţii sunt Marin – Gheorghe Păpănău, de 27 de ani, Ilie – Viorel Căldăraru, de 32 de ani şi Gheorghe – Cătălin Cheroiu, de 35 de ani, aceştia comiţând mai multe furturi din boxele amplasate la subsolul blocurilor de pe raza municipiului Drăgăşani. Conform păgubiţilor, infractorii au furat mai multe scule şi unelte electrice (bormaşini, polidiscuri, rotopercutante), anvelope auto şi aparatură electronică, respectiv camere de filmat şi alte bunuri. Marţi, 16 septembrie a.c., cei trei bărbaţi au fost prezentaţi Judecătoriei Drăgăşani, cu propunere de arestare preventiva. În urma judecării solicitării Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, s-a dispus arestarea acestora şi emiterea mandatelor pentru o perioadă de 30 de zile.