Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VINE RĂZBOIUL? Zboruri de antrenament pe VALEA OLTULUI

Panică în judeţul Vâlcea, luni, 19 mai 2014, în jurul orei 12.00. Un şofer de tir a sunat la 112, spunându-le operatorilor că a văzut pe Valea Oltului, în zona Călineşti, un avion zburând la joasă altitudine, după care l-a pierdut din vedere. Cei de la ISU Vâlcea au început imediat să verifice informaţia, iar inspectorul-şef Adrian Mesescu susţine că nu se confirmă nimic: „Imediat am sunat la ROMATSA, la alţi factori de răspundere, la primăriile din zonă, însă nimeni nu ne-a confirmat absolut nimic, cum că ar fi avut loc vreun accident aviatic pe Valea Oltului. Cred că este vorba doar despre o alarmă falsă, pentru că dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, ar fi avut loc o explozie puternică şi se declanşa dezastrul”.

Din informaţiile noastre, se pare că două aeronave militare aparţinând MAPN au efectuat zboruri de antrenament pe Valea Oltului, însă nu au fost probleme, ele aterizând în siguranţă la sol. „Nu este vorba de nici un accident aviatic. A fost un exerciţiu tactic de zbor la joasă înălţime, pe care reprezentanţii MAPN îl practică cu caracter de antrenament. Aplicaţia s-a desfăşurat pe albia râului Olt şi după ce a fost finalizată cu succes, aeronavele s-au retras la baza militară de la Câmpia Turzii” – ne-a declarat prefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu.