Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

TREI pe un POST! Războiul „capilor” pentru funcţia de adjunct al Poliţiei Râmnicu Vâlcea!

Foto: Vocea ValciiSe anunţă o bătălie pe viaţă şi pe moarte la concursul pentru postul de adjunct al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Concursul a fost amânat o dată, după ce conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a respins comisia constituită la Vâlcea. Acum însă, a devenit o certitudinea că examenul pentru funcţia de adjunct va avea loc în data de 14 septembrie 2015.

Conform surselor noastre din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, la acest concurs s-au înscris nu mai puţin de trei candidaţi, deşi iniţial se înscriseseră doar doi. Ei bine, primii care şi-au anunţat intenţia de a candida au fost comisarul – şef Alexandru Părăuşanu (cel care a fost până de curând adjunct interimar al Poliţiei Râmnicu Vâlcea), precum şi comisarul – şef Georgian Mircea Bojete, actual şef interimar la Postul de Poliţie Băbeni şi fost ofiţer în cadrul Biroului Investigaţii Criminale al IPJ Vâlcea. Cel de-al treilea candidat a apărut pe ultima sută de metri, fiind vorba de eternul şi fascinantul comisar – şef Constantin Gabăr.

Ei bine, aici începe interesanta poveste a acestui „război”, pentru că nu este „războiul” candidaţilor, ci al celor din „culise”. Cei trei candidaţi îi au în spate pe actualii „capi” din Poliţia Vâlcea, dar şi pe un fost şef al unităţii, ajuns secretar general al Ministerului Afacerilor Interne.

Aşadar, comisarul – şef Alexandru Părăuşanu este cunoscut în Poliţia Vâlcea ca fiind „omul” şefului de la Municipiu, Florian Marin, ei făcând o echipă închegată până de curând. În ceea ce-l priveşte pe comisarul – şef Georgian Mircea Bojete, acesta are o susţinere puternică chiar din partea comandantului IPJ Vâlcea, Nicolae Sărdărescu, fiind de notorietate prietenia dintre ei, via Valeriu Piron – seful de la Investigaţii Criminale. Cea mai interesantă şi puternică susţinere o are însă comisarul – şef Constantin Gabăr. După cum bine se ştie, Gabăr a fost adus special, în anul 2011, de fostul şef al IPJ Vâlcea, chestorul Ion Stoica (actual secretar general al MAI), chiar de la Braşov şi pus direct în funcţie la Secţia de Poliţie Drăgăşani.

Candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7,00…

Se ştie deja faptul că, încă de la începutul anului 2015, postul de adjunct al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea a rămas vacant, după ce comisarul – şef Gabriel Popa a fost arestat în dosarul „Clanul Lăbuş”, el fiind acuzat de divulgarea unor informaţii din baza de date a poliţiei către o grupare interlopă. Ulterior, poliţistul a fost eliberat şi pus sub control judiciar, el revenind în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, însă fiind pus la dispoziţia unităţii şi fiind repartizat la Compartimentul Logistică.

Numai că postul său a fost scos acum la concurs, acesta urmând să aibă loc în data de 14 septembrie 2015, de la ora 12.00, în sala de şedinţe a IPJ Vâlcea, şi va consta într-un interviu pe subiecte profesionale, care va fi apreciat cu note de la 1 la 10. Va fi declarat admis candidatul care are nota cea mai mare şi a obţinut minim nota 7,00. Candidaţii trebuie să facă dovada că au o vechime în M.A.I. de minimum 7 ani, sunt bine pregătiţi, având studii universitare şi cursuri de specialitate.

„Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de membrii comisiei cu două zecimale, fără rotunjire.

În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă, este declarat «admis» la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs, iar în situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat «admis» candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.

Nota obţinută la proba interviu poate fi contestată. Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul de la proba interviu se depun în termen de 24 ore de la afişarea rezultatului, la secretariatul Serviciului Resurse Umane din cadrul I.P.J. Vâlcea, se soluţionează de către comisia constituită în acest scop şi se comunică candidaţilor în termen de 24 de ore de la depunerea acestora” – se arată în anunţul pentru organizarea concursului al IPJ Vâlcea.