Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

Tânăr din Vâlcea, arestat pentru că a „spălat” 100.000 de euro!

foto Vocea ValciiÎn data de 5 noiembrie 2015, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea şi mascaţii de la Crimă Organizată au făcut zeci de descinderi în zona de sud a judeţului, mai exact în municipiul Drăgăşani, dar şi în localităţile din preajmă. Vizaţi au fost tineri din „oraşul dintre vii”, care sunt bănuiţi într-un dosar de fraudă informatică, spălare de bani şi fals informatic, prejudiciul cauzat de ei ridicându-se la aproximativ 500.000 de euro.

Ei bine, după percheziţiile din acea zi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile nu mai puţin de 7 persoane. Însă, cercetările procurorilor DIICOT Vâlcea nu s-au finalizat atunci, ei au continuat ancheta, mai ales că unul dintre suspecţi nu a fost găsit acasă în momentul descinderilor.

Este vorba despre drăgăşeneanul Cristian Constantin Măneasa, care a fost „vizitat” şi el, în cele din urmă, de mascaţi, iar marţi, 17 septembrie 2015, a fost dus în faţa instanţei Tribunalului Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere admisă de magistraţi. Anchetatorii îl acuză de spălare de bani, prejudiciul fiind de 100.000 de euro.

Conform procurorilor DIICOT Vâlcea, membrii grupării ar fi postat pe internet anunţuri fictive de vânzare a unor telefoane mobile, autoturisme şi tractoare, iar banii pentru plata acestora ar fi fost viraţi de victime, cetăţeni străini, în conturi bancare deschise de membrii grupării în Polonia, apoi transferate imediat prin sistemul on-line banking în conturi din România.

„Primul palier al grupării era format din membri care ar fi racolat persoane dispuse să se deplaseze în Polonia, pentru a deschide conturi bancare pe care să le pună la dispoziţia unuia dintre ei. De asemenea, aceşti membri ai grupării ar fi retras banii din conturile din România, bani care fuseseră transferaţi din conturile din Polonia.

Al doilea palier era format din cei care aveau rolul de a lansa ofertele fictive de bunuri pe diferite site-uri de profil, de a crea adrese de e-mail introducând date fictive, de a crea pagini false de internet, copii ale unor pagini ale unor companii cunoscute de tranzacţii online şi de a coresponda cu victimele prin intermediul poştei electronice, inducându-le în eroare, în vederea transferării banilor.

Al treilea palier era format din acele persoane care deschideau conturi bancare în Polonia, punându-le la dispoziţia unuia dintre membrii grupării, în schimbul unor sume de bani. Prejudiciul total cauzat de cei în cauză este de aproximativ 500.000 de euro” – se arată în comunicatul de presă al DIICOT Vâlcea.