Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prima execuţie din Texas în 2014

Un mexican a fost executat în Texas, Statele Unite, în pofida eforturilor diplomatice de a-l menţine în viaţă. Mexicanul de 46 de ani a fost condamnat pentru uciderea unui ofiţer de poliţie din Houston, în 1994. Abia acum, după zece ani, magistraţii au reuşit să îl şi condamne.

În Mexic, ţara sa natală, au avut loc numeroase proteste pentru salvarea lui de la moartea, iar autorităţile mexicane au făcut toate demersurile pentru a împiedica executarea lui.

Execuţia lui Arias, la vârsta de 46 de ani, printr-o injecţie letală, a avut loc la ora locală 21.32 (joi, 5.32, ora României), în camera morţii, la Închisoarea Huntsville, în Texas, a declarat pentru AFP Jason Clark, un purtător de cuvânt al autorităţilor penitenciare, potrivit Mediafax.

Aceasta este prima pedeapsa cu moartea pusa in executare anul acesta in Texas si cea de-a 59-a de la reintroducerea pedepsei capitale in acest stat, lucru care s-a intamplat in 1976.