Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: INCENDIU DEVASTATOR la o casă din Tomşani! Două persoane au fost transportate la spital cu arsuri grave

Un bătrân de 75 de ani din Tomşani – Vâlcea şi un bărbat de 43 de ani din aceeaşi localitate au suferit arsuri grave de gradul III şi I, în urma unui incendiu izbucnit la locuinţa bătrânului în data de 16 octombrie 2018. După primele verificări, pompierii ISU Vâlcea au stabilit drept cauză preliminară a izbucnirii incendiului folosirea unei forje pentru manufacturare. Deşi inţial de la Vâlcea au fost trimise 3 autospeciale de intervenţie doar două au ajuns la faţa locului, pentru că o autospeciala A9000 aparținând G.I. Govora s-a defectat (defecțiuni tehnice la motor), ca urmare a drumului accidentat.
” În urma manifestării incendiului s-au înregistrat două victime: proprietarul T.A. în vârstă de 75 de ani cu arsuri de gradul II la nivelul membrelor superioare și numitul A.V. în vîrstă de 43 de ani care a suferit arsuri de gradul I la nivelul feței. Ambele victime au fost preluate de ambulanțe SAJ și transportate la Spitalul Horezu.
Au fost înregistrate și trei păsări și un animal de talie mică (purcel) moarte, și au fost salvate 4 animale de talie mare(3 bovine cu un vițel) și mai multe pasări .
Au ars: două locuințe construite din lemn (bărne) acoperite cu tablă astfel: prima în suprafață de 40 mp afectată în proporție de 50% și a doua în suprafață de 30 mp afectată în proporție de 40%, ambele aparținând numitului T.A.; trei anexe gospodărești astfel: o bucătărie de vară în suprafată de 12 mp, afectată în proporție de 90% și un depozit de furaje ( fânar) în suprafață de 8 mp afectat în proporție de 90% ambele aparținând tot numitului T.A. iar un depozit de furaje în suprafață de de aproximativ 50 mp, ca urmare a propagării incendiului la vecinătăți, a fost afectat la nivelul structurii din lemn a acoperișului pe o suparafață de 40%, precum și plantele furajere depozitate în acesta (aproximativ 4 tone), aceasta din urmă fiind proprietatea numitei A.M. (vecină cu T.A.).
Cauza probabiilă de incendiu flacăra și împrejurarea determinantă a inițierii incendiului : focul deschis în spații închise (se presupune folosirea unei forje pentru manufacturare).
Ca urmare a drumului accidentat o autospeciala A9000 aparținând G.I. Govora s-a defectat (defecțiuni tehnice la motor) motiv pentru care nu și-a mai putut continua misiunea”, precizează reprezentanţii ISU Vâlcea.