Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Astăzi au loc manifestări dedicate împlinirii a 167 de la înfiinţarea Jandarmeriei Române

Cu prilejul aniversării a 167 de ani de la înfiintarea Jandarmeriei Române, in data de 31 martie 2017, în Scuarul Revoluţiei, între orele 12:00 – 19:00, şi în ziua de 3 aprilie 2017, începând cu orele 10:30, în parcul din zona Teatrului ,,Anton Pan”, Casa Sindicatelor, vâlcenii sunt invitaţi să vizioneze un fragment din activitatea jandarmilor vâlceni.

“Doresc ca acest eveniment să fie un prilej de informare a cetăţenilor cu privire la rolul jandarmeriei în societate si a devenirii în timp a armei oamenilor de arme. “a declarat Locotenent-colonelul Grigore CIAUŞESCU, Inspector Şej al IJJ Vâlcea.

Scurt istoric al structurilor de Jandarmerie din România

În perioada anterioară regimului comunist din România funcţionau două instituţii cu rol de „poliţie”: Jandarmeria Rurală la sate (din 1893) şi Poliţia la oraşe. Ele nu aveau atribuţiile structurilor care astăzi le poartă numele – Jandarmeria avea funcţia poliţiei rurale contemporane, a jandarmilor de azi şi a poliţiei militare din zilele noastre, iar Poliţia îngloba ceea ce astăzi, în mediul urban, realizează Poliţia, Jandarmeria, Poliţia Locală şi anumite firme de pază. Jandarmeria şi Poliţia de după 1989 preiau în mare parte atribuţiile Trupelor de Securitate, respectiv ale Miliţiei din perioada 1949-1989 şi nu ale instituţiilor care le-au purtat numele înainte de anul 1949 .

În perioada 1850-1949 au existat 4 categorii de jandarmi: teritoriali, pedeştri, călări şi rurali (şi jandarmii teritoriali şi rurali au avut jandarmi călări). Am numit jandarmi teritoriali pe cei din cadrul Regimentului de Jandarmi din Moldova, înfiinţat la data de 3/15 aprilie 1850. Aceştia aveau atribuţiile dorobanţilor din Ţara Românească – trupe teritoriale, având şi funcţii de pază şi de poliţie generală. Pe 1/13 ianuarie 1866 jandarmii din Moldova devin dorobanţi, pentru a se uniformiza sistemul militar din România. Rămân doar cele 3 judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail şi Belgrad) cu câte un escadron de jandarmi teritoriali. Escadroanele, după cedarea acestor judeţe Rusiei, în anul 1878, vor forma Regimentul de Călăraşi Permanenţi. Jandarmii călări din Iaşi şi Bucureşti sunt înfiinţaţi în 1864 – în martie 1908 aceştia vor forma Regimentul de Escortă Regală. Cei mai „longevivi” jandarmi au fost cei pedeştri (de oraş) şi cei rurali. Primii au fost înfiinţaţi în Iaşi şi Bucureşti, în 1864, iar ultimii în data de 1/13 septembrie 1893. Cele două specialităţi au existat până la desfiinţarea Jandarmeriei, în anul 1949. Jandarmii rurali aveau, atât atribuţiile poliţiei rurale din prezent, dar mult sporite; jandarmii cercetau toate genurile de infracţiuni; ţineau evidenţa tuturor rezerviştilor din mediul rural, contribuiau la mobilizarea acestora; în comunele rurale unde nu erau unităţi militare, şeful de post era şi şef de garnizoană, datorită acestor atribuţii. În schimb jandarmii pedeştrii nu cercetau infracţiuni, având doar atribuţii de pază, menţinere şi restabilire a ordinii publice, exact ca jandarmii de acum. De asemenea, numai pe timp de război, se formau plutoane, companii, batalioane şi alte structuri de poliţie militară, ataşate pe lângă marile unităţi ale Armatei; poliţia militară era formată, atât din militari în termen, subofiţeri, ofiţeri activi (şi rurali şi pedeştri), cât şi din rezervişti (trupă care efectuase stagiul militar la Arma jandarmi).

Un dicţionar editat în 1939 enumera aceste 4 categorii de jandarmi, dar îi numea pe cei rurali adevăraţii jandarmi. Menţionăm că aceste categorii nu au fost mereu subordonate aceleiaşi structuri.La data de 1/13 septembrie 1893, când se înfiinţa Inspectoratul General al Jandarmeriei Rurale, acesta era subordonat Ministerului de Interne, în schimb jandarmii călări şi pedeştri din Iaşi şi Bucureşti erau subordonaţi Corpului 4 Armată (escadronul şi compania din Iaşi), respectiv Corpului 2 de Armată (divizionul şi compania din Bucureşti), aşadar Ministerului de Război. Din data de 1 iunie 1918, Inspectoratul General al Jandarmeriei este subordonat Ministerului de Război (Armatei), fiind redenumit Corpul de Jandarmi şi luând în subordine şi jandarmii pedeştrii. Este prima dată când toţi jandarmii sunt înglobaţi într-o singură structură. Până în 1949 au mai urmat câteva reorganizări, pe care nu le mai enumerăm, cea mai importantă fiind cea din 1929, prin care Corpul de Jandarmi recapătă denumirea tradiţională de Inspectorat General, şi trece din nou în subordinea Ministerului de Interne (numai jandarmii rurali). Menţionăm că, indiferent dacă erau subordonaţi nemijlocit Ministerului de Interne sau Armatei, jandarmii rurali şi pedeştri depindeau de amândouă structurile, în sensul că erau considerate Arme militare, disciplina şi instrucţia erau controlate de Armată, iar atribuţiile de poliţie de către Ministerul.de.Interne.

Ca efective, jandarmii rurali au fost mereu mai numeroşi decât cei pedeştri. Puţine oraşe din România au avut jandarmi pedeştri; desigur, oraşele erau şi reşedinţe de plasă sau judeţ, aşadar comanda structurilor de jandarmi rurali corespunzătoare acestor eşaloane teritorial-administrative se afla în mare parte tot în mediul urban, dar oraşul respectiv nu intra în aria de responsabilitate a structurii de jandarmi rurali.

Jandarmeria rurală – Arma cea mai grea în timp de pace

Fără a exagera, putem afirma că jandarmii rurali aveau cele mai grele şi variate atribuţii şi responsabilităţi în timp de pace. Aşa cum am arătat, exista o gamă largă de funcţii ale Jandarmeriei Rurale; majoritatea Armelor aveau ca principală activitate, pe timp de pace, instruirea militarilor în termen şi pregătirea pentrurăzboi; jandarmii rurali în schimb, pe lângă pregătirea militară generală pe care o urmau, aveau ca principală sarcină poliţia rurală (între 1893-1949 circa 80% din populaţia României trăia la sate). Toate regulamentele serviciului interior ale Jandarmeriei prevedeau că jandarmul rural aflat în misiune (patrulare, cercetarea infracţiunilor, urmărirea infractorilor sau escortarea arestaţilor) avea statut de santinelă – o responsabilitate grea ce apăsa pe umerii jandarmilor şi nu un privilegiu! Un militar stătea de obicei, câte 3 ore în gardă, după care urma perioada de repaus în corpul de gardă; jandarmii în schimb funcţionau aproape permanent în această poziţie.

Alte greutăţi erau întâmpinate de faptul că, spre deosebire de majoritatea Armelor, subunităţile Jandarmeriei Rurale erau dislocate în zeci de locaţii din judeţ. Un comandant de companie din orice Armă putea oricând să adune întregul efectiv al subunităţii sale pentru a o inspecta sau instrui. Companiile (din 1929 legiunile) judeţene de jandarmi rurali erau împărţite în secţii sau plutoane (una pentru fiecare plasă de regulă), iar respectivul eşalon era divizat în posturi. Astfel, ofiţerul comandant de companie de judeţ îşi împărţea timpul între rezolvarea problemelor administrative ale companiei, controlarea subordonaţilor şi cercetarea infracţiunilor deosebite. La fel, reangajaţii (subofiţerii) aveau responsabilităţi sporite faţă de colegii lor din Armată: de regulă subofiţerii din Armată îndeplineau funcţii de ajutori ai ofiţerilor – încheietor de pluton (adică locţiitori ai comandantului), administratori de companie; îndeplineau şi funcţia de comandant de pluton, când funcţia era vacantă şi erau ofiţeri inferiori suficienţi; în schimb majoritatea subofiţerilor de jandarmi rurali aveau funcţie de comandă, care presupunea responsabilitatea asupra militarilor în termen de la post (şeful lor trebuia să le asigure hrana, să realizeze contabilitatea primară, în afară de sarcinile de poliţie rurală şi de evidenţă a rezerviştilor).