Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Arhiepiscopia Râmnicului organizează de 1 Iunie activități pentru copii

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, miercuri, 1 iunie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează manifestările „Bucurii pentru copii. Daruri alese”.

Pe parcursul zilei copiii vor participa la Sfânta Liturghie, dar și la expoziții, ateliere de creație, activități artistice și de relaxare în Scuarul Mihai Eminescu și în parcul Catedralei Arhiepiscopale.
Astfel, manifestările se vor desfășura după următorul program:
– orele 8.30-10.00 – Liturghia copiilor;
– ora 10.00 – Festivitate de premiere;
– ora 10.30 – Vernisajul Expoziției Elena Dariana Popa;
– ora 11.00 – Concertul Corului de copii „Brevis” al Arhiepiscopiei Râmnicului;
– ora 12.00 – Ateliere de creație.

Ziua de 1 iunie este sărbătorită în întreaga lume ca zi dedicată copilului și constituie un prilej de a-i așeza în comuniunea rugăciunii, dar și de a pune în lumină darurile pe care Preamilostivul Dumnezeu le-a împărtășit fiecăruia în parte.