Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Parc fotovoltaic cu 300 de panouri, la Nicolae Bălcescu

Administrația comunei Nicolae Bălcescu a reușit să implementeze proiecte prin care se modernizează localitatea. De curând, autoritățile au depus și proiectul pentru gaze, în lungime de 57 de kilometri. În parteneriat cu localitățile Milcoiu și Dănicei.
Moșteanu internționeză ca printr-un proiect care va fi depus prin PNRR, să reabiliteze școala veche din satul Rotărăști și școala din satul Șerbăneasa. De asemenea, prin Agenția Fondului pentru Mediu are proiecte care așteaptă finanțarea pentru modernizarea iluminatului public și amplasarea a două stații de încărcare electrică.

”Trebuie să înceapă și lucrările de asfaltare pe DJ 678D, în satul Dosul Râului, lucrare care va fi executată de Consiliul Județean Vâlcea, este vorba de 2,1 km din 3,8, iar până la finalul anului va fi tot asfaltat. Drept pentru care mulțumim conducerii CJ Vâlcea, pentru această investiție. Am terminat și lucrările pe situații de urgență, avem școala de la centru Rotărăști, in derulare, prin POR, plus un teren sintetic de sport și parcul fotovoltaic este în lucru. Parcul se va desfășura pe o arie de 7000 mp și va avea 300 de panouri”, a explicat edilul.

Primarul Landor Moșteanu a mai declarat că sunt în licitație pentru modernizarea drumului spre Dănicei, nu mai putin de 7 firme pentru proiectarea și execuția acestuia, iar după finalizarea licitației și a contestațiilor, va începe execuția acestui drum așteptat de locuitorii ambelor comune. Acest drum va scurta distanța dintre Dănicei și Râmnicu Vâlcea cu peste 40 de km.