Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A fost şedinţă de urgenţă la Prefectură pe tema incendiilor de la groapa de gunoi din Măldăreşti

În ziua de vineri, 25 august 2017, prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, a convocat în regim de urgență o ședință de lucru cu toți factorii implicați, începând cu ora 11:00, la sediul Instituției Prefectului. Teama şedinţei a fost legată de incendiile de la groapa de gunoi din Măldărești, precum şi despre modul în care este administrată după data de 17 iulie 2017, când aceasta a fost închisă pentru neconformitate.

La ședință au participat: Administratorul public al Județului Vâlcea, Directorul General al Consiliului Județean Vâlcea, inspectorii șefi ai Inspectoratelor de Jandarmi și Poliție, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, Gărzii de Mediu Vâlcea, directorii Agenției de Mediu Vâlcea, Serviciului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, Direcției Sanitar-Veterinare Vâlcea, dar și primarul localității Măldărești.

În urma dezbaterilor s-a stabilit constituirea unei comisii, formată din toți reprezentanții instituțiilor implicate în rezolvarea acestei probleme, care se va deplasa în teren. Aceștia au ca termen data de 28 august 2017, pentru a transmite, potrivit competențelor legale, rapoarte cu privire constatările și măsurile dispuse, iar în tot acest interval de timp, polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratelor Județene, vor întreprinde acțiuni de supraveghere a zonei.