Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un „izbăvitor” de ţară

Campania electorală pentru prezidenţiale se îndreaptă spre linia dreaptă şi cea mai importantă dezbatere politică a momentului e dacă domnul Klaus Iohannis a fost sau nu la Grivco să se întâlnească cu Dan Voiculescu. Ponta, sau nu ştiu cine, a aruncat piatra Grivco în baltă şi presa toată se străduieşte cu mult zgomot să o scoată. În timpul ăsta, aproape nimeni nu se întreabă ce urzeşte Ponta în China, cu ce se va trezi România după guvernarea lui, în numele cui guvernează, ce interese serveşte, cât de catastrofale sunt pentru România măsurile luate de putere, dacă mai sunt şi altele pe care le ia în secret, ignorând cu tupeu legile şi dreptul nostru de a fi informaţi despre cum ne sunt gestionate interesele.

Nu ştim nici cât de sinceră e opoziţia, dacă nu cumva colaborează şi ea, în secret, la planul diabolic al cărui vârf vizibil e Ponta. Societatea civilă, intelectualii, ziariştii mai importanţi, televiziunile ce păreau corect implicate, au clacat. Unii s-au lăsat cumpăraţi, alţii sunt speriaţi, comozi, lipsiţi de limpezime. Doar o făceau pe deştepţii, pe patrioţii şi pe curajoşii. În aceste condiţii se conturează marele pericol care pândeşte România la alegerile prezidenţiale, întoarcerea la trecut.

„Voinţa populară” este şi va fi determinată de doi factori majori: dezinformarea şi absenteismul. Absenteismul este tot mai puternic susţinut prin campanii de comunicare publică de origine neclară, campanii bazate în principal pe ideea că votul e inutil pentru că „nu schimbă nimic” şi toate partidele/candidaţii sunt „aceeaşi mizerie”. Dezinformarea copioasă a determinat şi mai mult absenteism, pentru că mulţi dintre alegători au refuzat să se mai implice în luarea deciziei, din pricina campaniilor de demonizare care au avut ca ţintă politicienii pe care îi susţineau. Au ştiut că USL minte în proporţii faraonice, dar li s-a indus suficientă lehamite pentru a refuza să mai voteze orice alt partid. Aşa s-a construit „voinţa populară” care a născut controlul absolut în Parlamentul României.

Spuneam în editorialul trecut că ar trebui ca un jurnalist curajos şi patriot să alcătuiască o broşură cu analiza guvernării Ponta şi derapajele comise de partidul mamut, PSD. Cu exemple, cu date exacte, cu consecinţele nefaste asupra viitorului acestei ţări şi asupra viitorului nostru. Iar această broşură să fie larg difuzată, la sate, în special. Să se trezească electorii. Trebuie arătat câţi hoţi, câţi corupţi, câţi infractori sunt în PSD şi în PNL şi câţi sunt în celelalte partide, arătat cât au furat cei din PSD şi PNL şi cât au furat ceilalţi. Trebuie arătată clar diferenţa între partidele Grupului Infracţional Organizat USL şi celelalte partide. Pe timpul lui Boc nu s-au blocat reformele şi legile anticorupţie, nu i-au apărat pe corupţii din propriul partid, dimpotrivă au declanşat şi au susţinut lupta împotriva corupţiei.

Trebuie arătat exact numărul şomerilor din timpul crizei economice mondiale şi şomajul de astăzi. Minciunile şi calomniile trebuie demontate clar, pentru toată lumea. Trebuiesc consultaţi cei mai buni specialişti în contracararea dezinformării, intoxicării şi manipulării electoratului. Aşa cum sunt specialişti în dezinformare, trebuie să fie şi un antidot împotriva acestora. PSD-ul a corupt masele de votanţi prin şantaj şi beneficii materiale. Dar a trecut perioada propagandei, acum suntem în etapa constrângerilor. Fără alternative economice, niciodată nu vom scăpa de acest cancer care numai jurându-i obedienţă poţi supravieţuii decent. Nu, nu este demagogie. Sunt realităţi trăite periodic: 1992-1996, 2000-2004, 2012 iar divizarea ţării, este deja finalizată. Sunt prea mulţi oameni needucaţi şi lipsiţi de caracter, laşi şi umili în faţa haitelor de activişti social democraţi, infiltraţi în tot şi toate. Majoritatea celor care merg la urne, acum, se uită la Ponta ca la un izbăvitor. Din comoditate.