Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Biserica neruşinării

De Crăciun, Moşul ÎnaltPreaSfinţilor a adus Bisericii Ortodoxe Române un dar în valoare de 2,3 milioane de euro. Deşi promisese primarilor ultimii bani din Fondul de rezervă al Guvernului, premierul Victor Ponta a împărţit, în final, cele 25 de milioane de lei pe care le mai ţinea în buget pentru situaţii de urgenţă între aleşii locali şi biserici. Aşa se face că ultimele 10 milioane de lei (aproximativ 2,3 milioane de euro) din cele 557 pe care premierul le-a avut la dispoziţie anul acesta în Fondul de rezervă au ajuns, în ultima şedinţă de Guvern, la Secretariatul pentru Culte prin care statul a finanţat în ultimii ani atât bisericile de cartier, cât şi Catedrala Mântuirii Neamului. Alocarea s-a făcut printr-o Hotărâre de Guvern care nu a fost anunţată public nici în faza de proiect, nici măcar după adoptare, însă a fost publicată în Monitorul Oficial, cu prioritate, în aceeaşi zi, pe 23 decembrie.

Baronii PSD cu vechime, au grijă ca Ponta să nu greşească, când este vorba de viitoarele alegeri. Ei ştiu că biserica şi serviciile de informaţii sunt cei mai buni agenţi electorali. Ce alianţă? Ce program electoral? Prioritate au alegerile de anul viitor şi popii sunt buni agenţi electorali. Aţi văzut Mercedesul de 77.000 euro cu care umbla Preafericitul Daniel? Isus nu avea decât o cămaşă şi nu-i spuneau „Prefericitul”, nici „Preaînaltul” ci, cel mult, „Învăţătorule”. Nesimţire fără limite. Nu avem bani pentru sănătate, educaţie, infrastructură, programe sociale, dar avem pentru biserică. Pentru aceeaşi biserică care nu plăteşte absolut nimic pentru proprietăţile deţinute şi activităţile comerciale desfăşurate.

Mulţi oameni nu au avut ce pune pe masa de Crăciun iar guvernul uslamist aruncă 2,3 milioane de euro din banii noştri, iar din ianuarie ne trezim cu noi taxe. Din 1990 încoace s-au construit 17.000 de biserici şi vreo 550 de şcoli, iar BOR încă mai are un program în desfăşurare intitulat „O biserică în fiecare sat, în fiecare cartier”. De ce statul dă bani pentru aşa ceva, din moment ce biserica este scutită de taxe şi contribuţii? De ce biserica nu are obligaţii? De ce o biserică în fiecare sat şi nu un dispensar sau o şcoală în fiecare sat? De ce un preot şi nu un doctor? De ce pleacă doctorii în străinătate şi nu popii? Câte spitale judeţene, puteau fi dotate cu ultimele echipamente în domeniu din banii pe care statul îi dă pentru Catedrala Mântuirii Neamului?

Pe vremuri, pe lângă biserici existau spitale şi şcoli, acum avem doar biserici, nişte kitsch-uri din beton armat. Pleacă doctorii, dar e inflaţie de popi. Sunt şi câte 3-4 preoţi într-o parohie. Şi dacă un popă se îmbolnăveşte, nu ajunge la spital? A plătit acesta contribuţie la CAS? Alexandru Ioan Cuza a folosit averile mânăstireşti pentru întreţinerea şcolilor şi spitalelor, dar guvernanţii actuali ignoră criza din sistemul sanitar pentru a îmbogăţi Biserica. Cu tot respectul pentru enoriaşi şi BOR, acest jaf trebuie să înceteze. Jaful îşi are originile din decembrie 1998 şi continuă şi azi. Trebuie să spunem STOP şi acţionăm ca atare.

Ce legătură are credinţa cu jaful sub egida credinţei? Biserica trebuie să fie pentru enoriaşi, nu pentru îmbuibaţii din BOR.